Mesaje și Urări de Sfântul Alexandru. Idei de urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc ziua numelui

Mesaje și Urări de Sfântul Alexandru. Idei de urări și felicitări pentru cei ce își sărbătoresc ziua numelui

Pe 30 august este zi de petrecere pentru cei care poartă numele de Alexandru, Alexandra și derivatele acestora. În această zi, în calendarul creştin ortodox, se sărbătoreşte Sfântul Alexandru. Dacă nu aţi avut timp până acum să vă gândiți la mesaje de felicitare pentru sărbătoriți, noi venim în ajutor cu câteva idei de mesaje și urări de Sfântul Alexandru.

 

Sfântul Alexandru – istoric


Sfântul Alexandru, considerat de către Biserică și protectorul omenirii este sărbătorit în fiecare an pe data de 30 august. Unul dintre cei mai mari ierarhi ai Bisericii, Sfântul Alexandru a fost și un apărător neînfricat al credinței creștine.

Sfântul Alexandru a trăit în secolul al IV-lea, timp în care a fost ucenic al Arhiepiscopului Mitrofan al Bizantinului, iar ulterior a fost numit patriarh în locul acestuia. Sfântul Alexandru a fost trimis de către Patriarhul Mitrofan să participe la Sinodul I ecumenic de la Niceea cu scopul de a apăra dreapta credința de Arie, deoarece unul dintre preoți și alți partizani ai ereziei ariene începuseră să răspândească o învățătură neconformă cu tradiția și credința Bisericii.

Partizanii ereziei ariene au susținut că Fiul lui Dumnezeu nu este cu una cu Tatăl, iar asta îl face să fie inferior, ceea ce aduce excluderea lui Arie: Fiul, nefiind Dumnezeu adevărat, nu putea să fie decât creatură, chiar dacă cea mai perfectă dintre creaturi. Ceea ce nu reprezintă un impediment pentru ca Tatăl să fie Tată, doar că acesta este părinte pentru o ființă diferită de El. Este adevărat că Fiul este numit Dumnezeu, dar numai într-un sens impropriu: El este bun și înțelept, se bucură de prerogativa de a fi fost creat direct de Dumnezeu, în vreme ce celelalte creaturi au fost create prin Fiul. În schimb, existența sa nu se identifică nicidecum cu realitatea divină: El este pentru totdeauna contingent. Mântuirea pe care Hristos o aduce oamenilor nu constă într-o înnoire a naturii lor, săvârșită grație înălțării prin Hristos, a aceleiași naturi umane, ci în oferirea unui model de viață și în revelarea credinței adevărate'.

Imediat cum Sf. Alexandru s-a întors la Constantinopol, în fața Patriarhului Mitrofan s-a arătat îngerul Domnului, spunându-i că se apropie sfârșitul și poruncindu-i să îl lase după EL pe Alexandru ca Patriarh. Îngerul Domnului a zis: După zece zile îţi vei lua cununa de la Dumnezeu, iar scaunul bisericesc să-l ia, în locul tău, Alexandru, slujitorul tău'.

Pe patul morții, Sfântul Patriarh Mitrofan a fost vizitat și de Împăratul Constantin împreună cu alți părinți, care l-au întrebat cine urmează să primească scaunul patriarhiei după mutarea sa. Patriarhul Mitrofan a răspuns: „Domnul mi-a descoperit că după mine va lua scaunul patriarhiei Sfântul Alexandru, împreună slujitorul meu, cel vrednic de adevărata alegere şi de darul Duhului Sfânt'.

În calitate de Patriarh, Sfântul Alexandru a dus o luptă extrem de grea cu adepții ereziei ariene și cu filosofii. Cu sprijinul lui Eusebiu de Nicomidia, Arie l-a convins pe împăratul Constantin cel Mare să îl oblige pe Alexandru să îl reprimească în comuniune, însă, în ciuda presiunilor, Sfântul Ierarh a refuzat să îl readucă în Biserică și de atunci, se spune, că s-a închis în catedrala Constantinopolului pentru a se ruga.

Se spune că Arie își dorea să moară, decât să fie forțat să refacă comuniunea cu un om care nu era pe placul lui și care doar se prefăcea că se pocăiește, iar rugile i-au fost ascultate, deoarece Arie a murit în drum spre Biserică, chiar înainte de a fi reintegrat în comuniune.

 

Sfântul Alexandru – Tradiții și obiceiuri


În această zi de sărbătoare, se spune că nu este bine să îți vorbești aproapele de rău;

Biserica îndeamnă toți credincioșii să fie mai milostivi cu cei năpăstuiți de soartă;

De Sf. Alexandru creștinii sunt îndemnați să spună rugăciunea Sfântului Alexandru.

 

Etimologia numelui Alexandru/Alexandra


Numele Alexandru reproduce vechiul nume persan Aleksandros. În Grecia antică, cea mai veche atestare provine din Iliada, Aleksandros fiind un alt nume al lui Pariş, fiul regelui Priam.

Femininul Aleksandra apare prima dată în Descrierea Eladei a lui Pausanias, ca supranume pentru Casandra, sora lui Paris.

Aleksandros este considerat un nume compus din verbul grecesc alexo – a apăra, a proteja şi andros, formă de genitiv a substantivului aner – bărbat, om, element frecvent în onomastica greacă. Aşadar, semnificaţia numelui Alexandru ar fi care îi apară pe oameni.

De aceeaşi popularitate s-a bucurat numele Alexandru şi în Europa apuseana medievală, mai ales datorită lucrării Alexandria sau Romanul lui Alexandru cel Mare, care a fost, timp de secole, operă literară cu cea mai largă răspândire.

Scris în secolul al III-lea de un autor necunoscut, în Egiptul ocupat de greci, Romanul lui Alexandru a pătruns în Ţările Române în secolul al XVI-lea.

În folclorul românesc, Alexandru este un ideal de vitejie, influența cărţii resimţindu-se şi în onomastica populară, în care circulă, alături de numele original, şi derivate de la el. În istoria romanilor, Alexandru a fost un nume tradiţional pentru domnitori.

Astfel, nu mai puţin de 22 de domni din Ţara Românească şi Moldova au purtat numele Alexandru.

 

Ce nume se sărbătoresc de Sfântul Alexandru


Sunt multe nume derivate de la Alexandru, printre care amintim de:

  • Alexandra,
  • Alecu,
  • Lexi,
  • Lixandru,
  • Lixandra,
  • Lisandru,
  • Lisandra,
  • Sandru,
  • Sandra,
  • Alexandrin,
  • Alexandrina,
  • Sandrina,
  • Sandu,
  • Sanda,
  • Sandel,
  • Sanducu,
  • Ducu,
  • Dutu,
  • Saşa,
  • Alessandra

Personalităţi cu numele Alexandru/Alexandra:

Cum am precizat mai sus, nu mai puțin de 22 de domni din Țara Românească și Moldova au purtat numele de Alexandru.

Printre alte personalități, amintim și de:

  • Alexandru cel Bun (1400-1432)
  • Alexandru Lăpuşneanu (1552-1561 şi 1564-1568)
  • Alexandru Ioan Cuza (1859–1866)
  • Alexandru Macedonski (1854-1920)
  • Alexandru Vlahuţă (1858-1919)
  • Alexandru Graur (1900-1988)
  • Alexandru Tocilescu (1946-2011)
  • Alexandru Arşinel (n. 1939)
  • Alexandru (Ducu) Darie (n. 1959)
  • Alexandru Tomescu (n. 1976)
  • Alessandra Stoicescu (n. 1976)
  • Sandra Izbasa (n. 1990)
  • Alexandra Dinu (n. 1981)
  • Alexandra Stan (n. 1989)
  • Alessandro Voltă (1745-1827)
  • Alexandre Dumas tatăl (1802-1870)
  • Alexandre Dumas fiul (1824-1895)
  • Aleksandr Puşkin (1799-1837)
  • Aleksandr Soljenitan (1918-2008)
  • Alessandro Safina (n. 1963)
  • Sandra Bullock (n. 1964)

 

Mesaje și Urări de Sfântul Alexandru


Deoarece pe 30 august credincioșii îl sărbătoresc pe Sfântul Alexandru, Protectorul omenirii', vă oferim mai jos o serie de mesaje, urări și felicitări pe care le puteți trimite celor care poartă acest nume:


La mulți ani și Sfântul Alexandru să te călăuzească mereu!


LA MULȚI ANI ALEXANDRU/ALEXANDRA. Să-ți dea Domnul sănătate, judecată înțeleaptă, viață lungă pământească, ce dorești să se-împlinească!


Cu ocazia sărbătoririi numelui primiți un călduros La mulți ani'! Să aveți parte de multă sănătate, multe realizări și tot ce vă doriți lângă cei dragi!


Fie ca sfântul ce te protejează să-ți aducă mult noroc, fericire și împliniri. Să ai o zi minunată!


La mulți ani, Alexandru/ Alexandra! Multă sănătate, fericire şi tot binele din lume. Să ai parte numai de zile senine şi însorite!


Cu ocazia zilei Sfințișorului tău, iți doresc o ora de liniște, o zi senină, o săptămână de bucurii, o lună de împliniri, un an de prosperitate, un veac de sănătate, fericire și iubire! La mulți ani, Alexandru/Alexandra!


De ziua numelui iți doresc și nu numai, tot ce-mi doresc mie! Să fii sănătos, bogat și cumpătat! Femeile să curgă ca berea și vinul! La mulți ani!


Îți urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei și la fel de frumoasă precum o grădina plină cu flori.


Îți urez La mulți ani', pentru că porți acest nume, și fie ca Sfântul Alexandru, al cărui nume îl porți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și liniștea interioară.


La Mulți Ani! Să se spargă conducta fericirii pe strada vieții tale!


La mulți ani! Fie ca Sfântul Alexandru, al cărui nume îl porți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască fericirea dorită și liniștea interioară.


Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieții tale, să răsară mereu câte-o rază de soare care să îți aducă fericire și bucurie! Să ai parte de multă sănătate, să ai sufletul curat și toate dorințele să ți se împlinească! La mulți ani!


De ziua numelui tău, îți doresc tot binele din lume, noroc, fericire și sănătate și să ți se îndeplinească toate dorințele! La mulți ani, Alex!


Astăzi este o zi specială pentru tine. La mulți ani, Alexandru/ Alexandra! Să ai parte doar de fericire, iar drumul vieții să te poarte acolo unde îți dorești.


La mulți ani! Să ai parte de multă IUBIRE, FERICIRE și, mai ales, SĂNĂTATE!


Sfântul căruia îi purtați numele să vă ocrotească în fiecare zi, să vă aducă liniște și pace și să nu lase ca speranța să se stingă din sufletul dumneavoastră! La mulți ani cu împliniri și momente frumoase în viitor!


Fie ca această zi să-ți deschidă poarta unui viitor plin de succese, Dumnezeu să-ți dea un curcubeu la fiecare furtună, un zâmbet la fiecare lacrimă, sănătate, împliniri și multă iubire! La mulți ani Alexandru/Alexandra!


Îți urez La mulți ani', pentru că porți acest nume și fie ca Sfântul Alexandru al cărui nume îl porți, să-și coboare ochii asupra ta și să îți dăruiască toată fericirea și liniștea interioară!


Sfântul Alexandru să te ocrotească în fiecare zi, să-ți aducă liniște și pace și să nu lase ca speranța să se stingă din sufletul tău! La mulți ani cu împliniri și momente frumoase în viitor!


De ziua numelui tău îți doresc tot binele din lume, să ai parte de mult noroc, fericire și iubire! La mulți ani fericiți, Alexandru/Alexandra!


Un cer albastru fără nori,

În calea ta să fie,

Să ai în viață numai flori,

Noroc și bucurie!

La Mulți Ani Alexandru/Alexandra!


La mulți ani, Alexandru/Alexandra! Să ai parte de toată fericirea și dragostea din lume!


Sper ca sărbătoarea Sfântului Alexandru să fie semnalul unui nou început, să ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire și mai ales… multă dragoste!


Fie ca din această zi sfântă, în drumul lin al vieții dvs., să răsară mereu câte-o rază de soare care să vă aducă fericire și bucurie. Vă doresc multă sănătate, să aveți sufletul curat și toate dorințele să vi se împlinească. La mulți ani Alexandru/Alexandra!


LA MULȚI ANI ALEXANDRU/ALEXANDRA. Cu ocazia zilei de nume, iți doresc un munte de sănătate, o mare de iubire și un ocean de fericire!


Alexandru/Alexandra ne gândim cu toții la tine și, pentru că astăzi este o zi specială, iți uram un sincer La mulți ani' !


Fie ca toate împlinirile frumoase, sănătatea și spiritul acestei zile să vă însoțească pretutindeni! Va doresc o zi de Sf. Alexandru cât mai frumoasă!


La mulți ani, Alexandru/Alexandra. În viață să te împiedici de un bolovan de noroc, să calci într-o baltă de fericire, să te stropești din cap până în picioare cu iubire și să fii sănătoasă/os!


Sfântul Alexandru să te ocrotească în fiecare zi, să-și aducă liniște și pace și să nu lase ca speranța să se stingă din sufletul tău! La mulți ani cu împliniri și momente frumoase în viitor!


Sper ca sărbătoarea Sfântului Alexandru să fie semnalul unui nou început, să ai parte de un drum presărat cu bucurii, împliniri, sănătate, fericire și mai ales multă dragoste! La mulți ani!


Îți urez să ai o zi a numelui la fel de luminoasă precum aripile unui fluture, la fel de fericită precum cântecul privighetoarei și la fel de frumoasă precum o grădină plină cu flori.


 

Cadouri de Sfântul Alexandru


Ziua onomastică este foarte populară la noi și multe dintre aceste zile au devenit sărbătoare legală, adică zi liberă de la stat.

Pentru fiecare săbătorit, onomastica are o semnificație aparte și chiar dacă nu o are pe aceși ca și în cazul zilei de nștere, merită un cadou frumos și original de care să se bucure.

Ziua de nume se sărbătorește cu moderație, nici sărbătoritul și nici invitații nu trebuie să cheltuiască o avere numai pentru a putea să ii ofere cadouri de Sfântul Alexandru.

Dacă vrei să ieși din rutină și să alegi un cadou original, atunci noi îți putem oferi câteva idei care te vor scoate din impas și vor oferi bucurie sărbătoritului.

Aceste cadouri trebuie să fie conforme cu niște reguli de care este bine să ții cont, și anume:

  • o atenție potrivită și inspirată care să îi transmită cât de importantă este persoana lui sau a ei pentru tine
  • mai puțin consistent decât ce i-ai oferit cadou de ziua lui/ei
  • motivant care să facă aluzie la caracteristicile sărbătoritului
  • să fie potrivit și cu inspirație

O dată ce ai realizat ca aceste cadouri să aibă aceste caracteristici, îți va fi foarte ușor să alegi ceva potrivit pentru el/ea.

Orice mică atenție trebuie să îndeplinească trei condiții:

  • să fie simbolice și să transmită persoanei mesajul la care te-ai gândit
  • să fie practice și utile deoarece cu un astfel de cadou nu vei da greș niciodată
  • să fie personalizat pentru că acest lucru îi va crește valoarea sentimentală și va aduce o bucurie imensă sărbătoritului

Deoarece această sărbătoare nu este la fel de importantă ca o zi de nștere, cel mai indicat este să oferi cadouri doar persoanelor apropiate. Pentru ceilalți este suficient un mesaj sau un telefon cu urările și felicitările de rigoare.

 

Citește și:

Rugăciunea făcătoare de minuni la Sfântul Alexandru

(Publicitate) Cum oferi un cadou? 7 reguli și greșeli pe care să le știi

Felicitări și mesaje frumoase de Paști. Transmite tuturor cunoscuților un gând bun!