Mergi la picnic? Iată gustări potrivite pentru toată familia!

Mergi la picnic? Iată gustări potrivite pentru toată familia!

Stilul de viaţă sănătos poate fi accesibil. Salate dintre cele mai diverse, fripturi delicioase sau deserturi uşoare sunt doar câteva idei care vor încânta pe toată lumea la picnic.

Ieşirile la pădure sau la iarbă verde sunt printre cele mai plăcute activităţi din perioada caldă, iar acum vremea ne şi permite. Vestea şi mai bună este că alimentele mâncate la astfel de ieşiri la picnic pot fi gustoase, fără a ne aduce surplus semnificativ de calorii.

Fructe şi legume proaspete

Ne aflăm în sezonul de vârf al fructelor şi legumelor proaspete, inclusiv al verdeţurilor care dau un plus de gust oricărui preparat. Cu cât adaugi mai multe alimente naturale, cu atât meniul va fi mai sănătos. Profită de această perioadă şi ia cu tine piersici, fructe de pădure, cireşe, pepeni, roşii, porumb, salată verde. Fiecare dintre acestea nu necesită preparări elaborate. Legumele la grătar ca dovleceii, vinetele, ardeii, ciupercile, ceapa cu puţin ulei de măsline, sare şi piper se potrivesc de minune lângă friptură sau pot fi mâncate ca atare cu puţin iaurt deasupra.

Aperitive crocante şi sănătoase

Morcovii, castraveţii, roşiile cherry, ceapa verde sunt ideale pentru ieşirile la picnic. Pot fi consumate simple sau cu salată de vinete ori cu hummus. În funcţie de preferinţe mai pot fi adăutate verdeţuri şi condimente. Aceste combinaţii sunt foarte bune atât pentru gust, cât şi pentru păstrarea unei greutăţi normale.

Friptură delicioasă

Carnea pregătită la grătar reprezintă atracţia dintâi a ieşirilor. Este recomandată carnea slabă şi fără pielea de pe pulpele şi de pe pieptul de pui. În general, peştele are carnea bună şi conţine grăsimi sănătoase, astfel că îl face varianta de preferat. Mai mult, peştele se găteşte şi repede. O regulă esenţială este ca până la punerea cărnii pe grătar aceasta să fie ţinută în lăzi frigorifice. Şi nu uitaţi să ungeţi grătarul cu puţin ulei, nu cu slănină, pentru a împiedica arderea cărnii. 

Dressing acrişor pentru salate senzaţionale

Rezistă tentaţiei de a adăuga maioneză sau sosuri grele peste salate. În locul acestora foloseşte un dressing care să conţină ingrediente precum oţetul balsamic sau sucul de lămâie. Sunt bune la gust, te scapă de multe calorii adăugate şi rezistă mult mai bine la temperatura de afară. Se pot pune peste salate paste sau cartofi. Sau poţi încerca o salată cu orez brun sau cușcuș în care mai adaugi roşii cherry, fasole verde, puţină sare, ulei şi condimente după gust.

Încântări dulci

Desertul nu poate lipsi de la o masă la iarbă verde. Şi cine poate rezista deliciilor cu vişine, piersici, căpşune, pepeni, fructe de pădure, mere şi câte altele? Fiecare dintre acestea pot fi mâncate ca atare sau combinate în salate. Dar, se pot face şi prăjituri, checuri şi plăcinte cu fructe, în aceste cazuri un bun artificiu fiind ca porţiile să fie mai mici.

Sucuri și băuturi hidratante

La orice ieşire la aer, mai ales când copiii aleargă, trebuie menţinut un bun nivel de hidratare. Cele mai bune variante sunt apa minerală, plată şi ceaiurile cu lămâie şi puţin îndulcite. Însă alături de acestea pot fi limonade cu puţin suc de fructe de pădure sau alte fresh-uri proaspete, cu pulpă de fruct, diluate cu apă. Pentru adulţii care simt nevoia de o bere sigur că şi aceasta poate fi băută, cea nefiltrată fiind cea mai sănătoasă variantă. Sau spriţurile din vin natural şi apă minerală răcoritoare.

Credit foto: 123rf.com