Meniu de post pentru o săptămână. Cum se mănâncă la mănăstire în Postul Crăciunului

Meniu de post pentru o săptămână. Cum se mănâncă la mănăstire în Postul Crăciunului

Meniu de post pentru o săptămână. Dacă țineți Postul Crăciunului vă venim în ajutor cu câteva  câteva sfaturi de la măicuțe pe care trebuie să le respecți în această perioadă. 

Cu o voință de fier poți cu ușurință să savurezi un meniu de post delicios și să respecți următoarele reguli:

  • Se respectă toate dezlegările, așa că în zilele de peşte se mănâncă numai peşte. Uleiul se consumă cu multă chibzuință în post, fiind zile în care mâncarea se face fără ulei.
  • Se consumă alimente de sezon. În Post, temelia alimentației o reprezintă cartofii, fasolea, ciupercile (și proaspete, și uscate), nuca, măslinele, legumele care au putut fi păstrate peste iarnă (morcovii, ceapă, țelină, varză, inclusiv cea murată). La toate acestea se adaugă făină de porumb și cea de grâu, pentru că deseori pâinea se face la fața locului.
  • În completare vin gemurile și dulcețurile, dar și tocănițele de legume și zacuscă, pregătite din toamna special pentru perioada postului.
  • O categorie aparte de alimente incluse în meniul de post este cea a trufandalelor. Pe această lista se află urzicile, spanacu, salata, untişorul și ștevia, ceapa,  usturoiul și verdețurile aromate.
  • În cămară se mai găsesc special pentru această perioadă din an bulion și pastă de roșii, compoturi, dar și mere și struguri.
  • În primul rând, nu există nici o masă de prânz fără ciorbă sau borș. Acestea sunt făcute cu fasole, ciuperci și cartofi. Urmează mâncarea de fasole scăzută bine și cea de cartofi. Mâncărurile de ciuperci sunt la ordinea zilei.
  • Mai avem o categorie, poate cea mai plăcută după perioada de iarnă, în care am dus dorul verdețurilor. Toate sunt adăugate din belșug în ciorbele de zarzavat, dar sunt și temelie pentru mâncărurile verzi cu sau fără orez, cu sau fără sos.
  • Dulciurile nu lipsesc din meniul de post. Se fac copturi, gogoși și plăcinte cu nucă, gem și mere, se coc mere îndesate cu nucă și îndulcite cu miere. Se mănâncă pâine de casă cu dulceață și gem. Mai sunt pe masă și prune uscate, simple sau imbrobodite în aluat cu cartofi. Dintr-un  meniu de post nu lipsesc în mănăstire tăieței de casă (fără ou) tăvăliți prin nucă și îndulciți cu miere, după modelul mucenicilor.

 

Meniu de post pentru o săptămână

Meniu de post – Luni:

Dimineața (ora 10):

  •  Ceai, cartofi copți, linte verde, măsline, dulceață de cireșe amare, pâine.

Prânz(ora 15):

  • ciorbă de urzici (congelate);
  • mâncărică de fasole;
  • gogonele;
  • compot de prune, mere;
  • pâine.

Meniu de post – Marți:

Dimineață:

  • ceai, iahnie de fasole, orez dulce, dulceață de pepene galben, pâine.

Prânz:

Meniu de post – Miercuri:

Dimineața:

  • ceai, pate de soia de casă, cartofi natur, gem de prune, pâine.

Prânz:

  • supă de roșii;
  • fasole verde, piure, mămăligă, usturoi;
  • suc de fructe.

Meniu de post – Joi:

Dimineața:

  • ceai, salată orientală, fasole veche fiertă, dulceață de merișoare, pâine.

Prânz:

  • supă cremă de legume;
  • pilaf, ciuperci fierte cu un pic de ceapă;
  • pâine;
  • halva.

Meniu de post – Vineri:

Dimineața:

  • ceai, cartofi copți, salată de ghebe marinate, dulceață de cireșe, pâine;

Prânz:

  • supă de legume cu brocolli;
  • ghiveci;
  • castraveți în oțet;
  • salată de fructe.

Meniu de post – Sâmbătă:

Dimineața:

  • lapte de soia, pâine, pate de năut, cartofi prăjiți, măsline, salată de spanac.

Prânz:

  • ciorbă de bureți (hribi);
  • piure, șnițele de soia, salată de varză murată;
  • clătite de post;
  • pâine.

Meniu de post – Duminică

Prânz(ora 12):

  • ciorbă de bureți (hribi);
  • păstrăv (când este dezlegare la pește)
  • sarmale de post;
  • chiftele de soia;
  • cozonac de post.

Cină(ora 18):

  • ceai, pâine, cartofi înăbușiți, salată de crudități, fructe diverse.

Rețete din meniu de post pentru o săptămână

 

Meniu de post pentru o săptămână – Ciorbă de urzici (congelate)

Se fierb ceapa, morcovii și ardeiul separat.

Urzicile se spală și se opăresc separat într-un amestec de apă și borș (la un litru de apă jumătate de cană de borș).

Se scurg și se lasă un pic la răcit. Apoi se toacă și se adaugă în zarzavatul fiert.

Se acrește cu zeama în care au fost opărite urzicile.

Se adaugă verdeață(pătrunjel sau leuștean) și sare după gust.

Meniu de post pentru o săptămână – Pate de soia

Boabele de soia se pun la înmuiat, de cu seară.

A doua zi, se scurg și se pun la fiert în altă apă timp aproximativ o oră.

Observație: boabele de soia rămân un pic tari, oricât le-ai fierbe. Se dau prin mașina de tocat carne, apoi se pun în blender cu un pic de apă, sare, usturoi, condimente (oregano), un sfert de ceapă, una sau două ciuperci fierte.

Meniu de post pentru o săptămână – Orez dulce

O cană de orez se pune la fiert cu patru căni de apă rece la foc mic.

Când e gata fiert se adaugă o jumătate de cană de zahăr și o jumătate de linguriță de sare.

Meniu de post pentru o săptămână – Linte verde

Se pune cantitatea dorită de linte la înmuiat de cu seară.

Se scurge apa și se pune la fiert în altă apă până când se înmoaie bobul de linte.

Când e aproape gata se adaugă puțină sare și puțin oțet (o linguriță).

Se scurge zeama și se servește ca atare.

 

Meniu de post pentru o săptămână – Ciorbă de fasole

Fasolea aleasă şi spălată se pune la înmuiat în apă, peste noapte.

După ce s-a înmuiat, se pune la fiert. În momentul când dă în clocot şi se face spumă, se ia de pe foc, se spală şi se pune la fiert în altă apă încălzită.

În această apă se adaugă ceapa, morcovul, ţelina, păstârnacul şi usturoiul.

La sfârşit, se adaugă, după preferinţă, suc de roşii şi mirodenii: tarhon sau cimbru.

Meniu de post pentru o săptămână – Borş de urzici

Urzicile se curăţă, se spală în mai multe ape, se opăresc, se lasă la răcit, după care se toacă mărunt cu un cuţit din lemn.

Morcovul, ceapa, rădăcinile de păstârnac şi de pătrunjel se curăţă şi se pun la fiert. Când sunt gata se strecoară.

Separat, într-o cratiţă, se pune untdelemn la încins, se adaugă, după gust, ceapa tocată mărunt şi urzicile.

Zeama strecurată de la zarzavat se pune din nou la fiert. Când a dat în clocot, se adaugă ceapa călită, urzicile şi orezul.

Când s-a înmuiat orezul, se adaugă borşul, fiert separat, se potriveşte gustul cu sare, piper şi frunze de leuştean.Zarzavatul fiert se poate adăuga şi el, tăiat cubuleţe, sau poate fi servit separat, cu un sos.

Meniu de post pentru o săptămână – Chec de post cu nucă

Într-un castron se pune margarina uşor încălzită, se bate spumă cu zahărul, adăugat treptat.

La sfârşit se pun, în ploaie, făina, miezul de nucă, sucul de fructe, coaja de lămâie şi de portocală, scorţişoara, praful de copt şi bicarbonatul.

Se obţine o compoziţie care trebuie să fie cât mai groasă, care se pune într-o tavă unsă cu margarină sau untdelemn şi se coace, timp de 50 – 60 de minute, la foc potrivit.

Când este gata, se pune deasupra zahăr pudră.

Meniu de post pentru o săptămână – Plăcintă de post cu mere

Se frământă un aluat potrivit de tare, din ingredientele mai sus menţionate. Se întinde o foaie subţire.

Merele se spală, se curăţă de coajă, se dau pe răzătoarea mare şi se storc de zeamă.

Peste foaia întinsă se presară merele rase, în cantitatea dorită.

Deasupra merelor se presară zahăr tos, după gust, şi esenţă de vanilie.

Se rulează foaia şi se aşează într-o tavă unsă cu untdelemn.

Se lasă la cuptor timp de 30 de minute. Se serveşte rece.

 

Meniu de post vegetarian pentru o săptămână

Meniu de post vegetarian – Luni:

Mic dejun:

Pasta de avocado cu pâine integrală. (Este o gustare sațioasă și foarte sănătoasă)

Prânz:

Supă de linte cu crutoane (Se face super simplu).

Cină:

Salată grecească, dar cu tofu în loc de feta (roșii, castraveți, ardei, ceapă, măsline, tofu). Se poate servi cu pâine sau fără.

Meniu de post vegetarian -Marți:

Mic dejun:

Terci de ovăz (sau mix de cereale) fiert în lapte vegetal (cocos, orez, soia). Fierbeți cerealele puțin în lapte (2-3 minute, cât să se înmoaie) și puteți adăuga miere, fructe confiate sau semințe / migdale etc.

Prânz:

Supă cremă de legume cu crutoane (puteți face dintr-un mix de legume sau puteți face o supă cremă de broccoli sau de mazăre) sau o mâncare de linte.

Cină:

Fasole verde cu ciuperci sau mâncare de fasole verde cu sos roșu și usturoi (un fel de tocaniță, care merge excelent cu mămăliguță!). Luați fasolea congelată de la supermarket și o preparați după preferințe.

Meniu de post vegetarian –Miercuri:

Mic dejun:

Humus cu pâine / legume

Prânz:

Mâncare de fasole cu murături (varianta asta e pentru gospodine) sau salată de vinete cu pâine

Cină:

Guacamole sau fasole bătută cu murături sau zacuscă

Meniu de post vegetarian –Joi:

Mic dejun:

Pastă de măsline pe pâine sau puteți face un piure de banană cu avocado, pe lângă care mai mâncați o mână de migdale/caju

Prânz:

Cartof umplut cu pastă de măsline sau o salată de legume cu năut sau boabe de fasole

Cină:

Ciuperci la cuptor sau tocăniță de ciuperci

Meniu de post vegetarian –Vineri:

Mic dejun:

Pastă de fasole roșie sau putem repeta terciul de luni

Prânz:

Cartofi prăjiți, dulci sau albi/roșii cu salată

Cină:

Pilaf cu legume cu salată verde sau salată de legume cu tofu, ca sa nu fie carbohidrați și la prânz, și seara, sau un spanac cu usturoi cu mămăligă.

Meniu de post vegetarian –Sâmbătă:

Mic dejun:

Pasta de avocado pe pâine

Prânz:

Falafel sau salată orientala (cartof, ceapă, măsline, castraveți murați)

Cină:

Orez preparat în stil chinezesc, cu legume (porumb, ardei) și sos de soia / sau puteți face orez cu ciuperci sau legume la cuptor (vinete, dovlecei, păstârnac, ardei, morcov)

Meniu de post vegetarian –Duminică:

Mic dejun:

Humus cu legume

Prânz:

Varză călită cu mămăliguță sau paste cu legume

Cină:

Mancare de cartofi cu salată sau murături sau mâncare de mazare.

 

Vezi și ce sărbători sunt în  calendar ortodox decembrie 2019.

Citeşte şi:

Postul Crăciunului 2019 – Când începe și cât durează Postul Crăciunului

Postul – 12 beneficii pe care le are pentru sănătate

Postul Crăciunului 2019. Când se mănâncă pește în postul Crăciunului?