În Biblie apare povestea regelui Saul, care era chinuit de un duh rău. Şi numai când David lua harfa şi cânta, monarhul se simţea mai bine. Şi în zilele noastre, muzica poate fi de ajutor în multe dintre problemele pe care le avem.

Meloterapia, medicament fără efecte secundare

Muzicoterapeutul Radu Ioan Mureșan spune că „sunetul este medicamentul pe care specialistul îl administrează pacientului” în urma investigațiilor medicale, dar și ținând cont de profilul lui psihologic, educație, preferințe și de apartenența religioasă, pentru că muzica cea mai apropiată de sufletul lui îl va ajuta. „Este suficient să fim supuşi sonorităţii vreunui cuvânt sau vreunei muzici pentru a constata uimitoarea schimbare a fiinţei noastre”, remarcă terapeutul. „Puterea sunetului creează, regenerează şi menţine armonia vieţii umane la nivel psihic, emoțional, intelectual şi fizic. Scopul terapiei este acela de a reface armonia trupului, dar și pe cea a sufletului.”

În ce afecţiuni este de ajutor

– Calmează durerile, reduce stresul şi anxietatea.

– Îmbunătăţeşte calitatea respiraţiei. Poate liniști crizele de astm şi ameliora alte boli respiratorii.

– Scade tensiunea arterială, prevenind atacurile cerebrale sau arterioscleroza.

– Aduce pulsul la normal, ceea ce va uşura problemele cardiacilor.

– Relaxează tensiunea musculară, aşa că poate calma, de multe ori, durerile de spate.

– Creşte imunitatea, puterea corpului de a lupta cu boala şi de a se regenera. De aceea, poate fi de folos după o operaţie, în timpul tratamentelor pentru cancer, dar şi în cazul unei banale răceli.

– Ajută la tratarea depresiilor şi a stărilor de epuizare fizică şi psihică.

– Pacienții care au suferit un atac cerebral se recuperează mai ușor.

– Copii suferinzi de autism reuşesc să comunice mai bine dacă ascultă muzică sau sunt învăţaţi să cânte.

Ascultarea sonatelor de pian ale lui Mozart reduce numărul de crize de epilepsie.

Ce să asculţi

Mulţi sunt de părere că doar muzica clasică are puteri vindecătoare, însă depinde de persoană. Dacă ţie îţi place un anumit gen, ascultă ceea ce te atrage mai mult. Ţine cont însă de faptul că, pentru calmare, scăderea tensiunii, probleme cu inima, este bună o muzică lentă. Împotriva depresiei şi în stări de extenuare ritmul ar trebui să fie mai alert.

Cum o poţi practica

Cel mai bine ar fi să apelezi la un specialist care să te îndrume. Dacă nu ai această posibilitate, o poţi practica şi tu singură. Găseşte un sfert de oră în care să nu faci nimic altceva şi concentrează-te pe muzică. Nu trebuie să dai volumul foarte tare, ci doar să te învălui în atmosfera ei plăcută. Închide ochii şi încearcă să nu te gândeşti la nimic. Va avea un efect mai bun dacă vei proceda aşa în fiecare zi la aceeaşi oră. Bineînţeles, că nu există contraindicaţii sau o anumită doză. Dacă simţi nevoia şi ai suficient timp la dispoziţie te poţi bucura de sunetul muzicii mai mult.

Zgomotele naturii

O altă metodă este să asculţi zgomotele naturii. Chiar dacă nu ai ocazia să ajungi pe malul mării sau într-o pădure, te poţi duce într-un parc. Concentrează-te şi vei auzi sunetele minunate din jur: păsările care cântă, vântul care mişcă frunzele copacilor… Dacă îţi place, poţi să şi cânţi. Nu contează dacă ai sau nu voce şi nu ai nevoie de un public. Important este să te bucuri de o melodie, să o trăieşti şi ai să vezi că lucurile se vor schimba în bine.

Sursa foto: Robert Couse-Baker / flickr.com