Anunțul a fost făcut miercuri de  purtătorul lor de cuvânt al cuplului, la doar câteva ore după ce regina le-ar fi interzis lui Harry și Meghan să mai folosească titulatura de „royal”, în numele brandului lor Sussex Royal.

Ducii de Sussex au anunţat p e8 ianuarie că vor să se distanțeze de familia regală și să devină independenți financiar, iar în cele din urmă au fost nevoiți să părăsească definitiv casa regală.

Ei nu vor mai avea un birou la Palatul Buckingham, unde îşi are reşedinţa regina Elisabeta a II-a, începând de la 1 aprilie ei ei vor fi reprezentaţi de organizaţia lor de caritate.

În următoarele săptămâni, ducii de Sussex au pe agendă evenimente oficiale, ce includ participarea prinţului la o înregistrare cu vedeta rock John Bon Jovi şi la o reprezentaţie a corului Invictus Games Choir.  Ultimul angajament oficial al prinţului este participarea sa la un serviciu religios prilejuit de ziua Commonwealth of Nations în 9 martie, la Westminster Abbey din Londra.

Cu toate acestea, ducii de Sussex vor  participa și în luna mai la celebrarea Jocurilor Invictus, de care se ocupa Harry,  la care vor participa foşti veterani de război, însă ducii vor participa cu titlu personal. În plus,  prinţul va copatroneze maratonul din Londra, care va avea loc în aprilie.

Prințul Harry e în culmea fericirii. A obținut ce și-a dorit

Potrivit purtătorului de cuvânt al cuplului, în cele din urmă prinţul Harry îşi va păstra rangurile militare de maior, locotenent-comandat şi şef de escadrilă, de care este foarte ataşat, iar această veste l-a bucurat la maxim, pentru că își dorea foarte tare să păstreze titlurile militare. Nu se va folosi înăs de titulatura militară onorifică.

Palatul Buckingham a anunțat că decizia prinţului şi a soţiei sale de a se retrage implică şi faptul că renunţă să mai folosească titlurile de Alteţă Regală și vor reveni periodic în Marea Britanie.  Cei doi folosesc termenul „Sussex Royal” pe contul de Instagram, unde sunt urmăriţi de 11,2 milioane de abonaţi, şi pe site-ul lor oficial, însă ei s-ar putea să fie nevoiți să se rebranduiască, după ce regina le-ar fi spus clar că nu e de acord să folosească cuvântul „royal”, având în vedere că au ales să părăsească familia.  Potrivit Daily Mail, Majestatea Sa a luat această decizie după mai multe discuții lungi cu seniorii regali. Aceștia au convenit deja că nu mai poate fi „susţinut” dreptul cuplului de a folosi acest termen „regal”.

„Cum ducele şi ducesa de Sussex s-au retras din calitatea de seniori ai familiei regale şi vor lucra pentru a-şi câştiga independenţa financiară, folosirea termenului „regal”, în acest context necesită o reconsiderare”, a declarat o sursă regală, precizând că discuţiile sunt în curs.

Ducii de Sussex au folosit pentru prima dată apelativul Sussex Royal atunci când s-au distanţat de prinţul William şi soţia sa Kate. Cei doi fraţi s-au îndepărtat în aceste ultime luni, Harry explicând în octombrie că vor continua pe „drumuri diferite”.

Prinţul în vârstă de 35 de ani, al şaselea în ordinea succesiunii la tron şi soţia sa, fosta actriţă americană în vârstă de 38 de ani, s-au instalat la începutul anului în luxoasa vilă de la periferia oraşului Victoria, pe coasta de vest a Canadei, împreună cu fiul lor Archie, născut în mai 2019.

 

Citește și: