Cine ar fi crezut? Reușita lui Meghan Markle, la nici două luni de la nuntă | VIDEO

Meghan markle accent britanic

La nici două luni de la nuntă, soția prințului Harry, americanca Meghan Markle, a reușit ceva ce nimeni nu-și imagina. Deși pentru un american e greu să deprindă accentul britanic, care de obicei nici nu e pe placul celor de peste Ocean, Meghan Markle e pe drumul cel bun. Britanicii au observat că ducesa de Sussex deja începe să împrumute din accentul lor.

E drept, Meghan, în vârstă de 36 de ani, se află în Marea Britanie de dinainte de nuntă. Dar chiar și așa, sunt doar câteva luni de când se află pe pământ britanic.

Într-un clip postat recent pe Twitter, făcut de un utilizator oarecare, @elzeiny99, poate fi auzită vocea lui Meghan, care întâmpină un grup de fani în timpul turneului făcut cu regina Elisabeta la jumătatea lunii iunie.

”Meghan Markle are accent britanic și acum vreau și eu!”, scrie un internaut. Nu e singurul care se arată impresionat. Mulți alții se arată încântați și vor să ia lecții pentru a ajunge să vorbească precum soția prințului Harry.

În premieră, Meghan nu a mai purtat roz

Nu se știe dacă accentul lui Meghan este dobândit sau ”școlit”. Se știe însă că ducesa e înconjurată de consilieri, asistenți de toate felurile, totul pentru a se adapta mai bine la viața în regat și la noile sale îndatoriri.

Dacă unul dintre acești consilieri a sfătuit-o să poarte galben la cea mai recentă ieșire în public sau dacă a fost decizia ei nici nu mai contează. Meghan Markle a făcut furori, joi, în timpul unei recepții la Londra, unde a participat alături de soțul ei.

A îmbrăcat o rochie galbenă, creată de designerul Brandon Maxwell, în care pur și simplu a strălucit. E o diferență clară între ținutele afișate până acum, toate în nuanțe mai stinse sau mai aprinse de roz, culoare aleasă deloc întâmplător, potrivit experților.

Însă toată lumea trebuie să recunoască faptul că ținutele purtate până acum de Meghan au fost toate, fără excepție, extrem de feminine. Iar explicația e aceea că au fost create de femei.

Rochia de mireasă, de exemplu, a fost creată de Brandon Maxwell, directorul de creație de la Givenchy (în premieră o femeie), iar cea purtată la petrecerea de după nuntă a fost realizată de Stella McCartney.

Foto: Hepta

Citește și:

Loading...