Deși peste tot în lume sunt restricții dure de izolare pentru a stopa răspândirea virusului, Marcel Vela a anunțat aseară o serie de excepții de relaxare a măsurilor pentru ca oamenii să poată să ia lumină și paști, deși acest lucru reprezintă un ris crescut de a răspândi virusul.

Astfel, potrivit noilor reguli  distribuirea Sfintei lumini adusă de la Ierusalim se va face de către voluntarii parohiilor şi de către echipajele de ordine publică, sâmbătă seară începând cu ora 20.00.  În noaptea de Înviere este permisă circulaţia tuturor preoţilor care distribuie Sf. Lumina în casele credincioşilor, cât şi a voluntarilor care vor avea asupra lor cartea de identitate, ecusonul nominal din partea parohiei, mască şi mănuşi de protecţie.   Mai mult, credincioşii vor putea ieşi în proximitatea casei, în afară curţii sau a imobilului în care locuiesc, dar cu evitarea aglomeraţiei, păstrând restricţia de maximum 3 persoane. În acest sens, 2 sau 3 locatari dintr-o scară de bloc pot oferi lumina primită de la voluntari tuturor vecinilor.

Scandalizat de aceste măsuri, medicul Vasi Rădulescu trage și el un semnal de alarmă în care îi avertizează pe oameni că acest lucru îi poate îmbolnăvi.

 

„Oamenii au nevoie de lumină, din lumânare în lumânare. Lumină sfântă, apărută prin miracol. Nu avem voie să căutăm cum apare ea. Crede şi nu cerceta. O fi o fraudă acolo? Nu, e lucrarea lui dumnezeu, totul e miracol. Şi oamenii trebuie să ia direct din lumina asta, ieşind puţin la portiţă, unde va veni cineva să le-o aducă. Să nu carecumva să pervertim religia. Să nu aprindem singuri o lumânare sau o candelă, în casă, în linişte, în siguranţă, gândindu-ne cum să stăm în lumină cea mai mare parte din viaţa noastră, făcând fapte bune, fiind empatici, smeriţi, iubindu-i pe ceilalţi. Nu, luăm lumină sfântă, e fix ceea ce contează. O lumină care, potrivit ştiinţei care chiar ne apără acum de virus, nu apare singură prin manevră divină, că nu prea are cum. Dar oamenii asta cred şi nu te pui cu crezul lor. Tot ei zic că pupatul icoanei nu are cum să ducă la boli, nici împărtăşania, nici statul unul lângă altul în biserică. Chit că virusologia ne zice cu totul altceva şi virusului nu-i pasă nici de icoană, nici de dumnezeu, nici de nimic.   Totul va fi bine.”, a scris pe Facebook medicul Vasi Rădulescu.