Măști faciale naturale care combat efectele frigului

măști-faciale

În lunile friguroase, simți cum pielea strigă după ajutor. Iată câteva măști faciale naturale care combat efectele frigului.  

În această perioadă, a finalului de an, ai la dispoziție în casă mai multe ingrediente pe care le poți folosi pentru pregătirea unor măști faciale eficiente, care ajută la menținerea pielii hidratate.

Măști faciale cu avocado

Ai nevoie de un avocado, o banană și 3 linguri de iaurt. Zdrobește fructele, până obții o pastă, apoi adaugă iaurtul. Amestecă foarte bine, pentru a omogeniza ingredientele, apoi aplică uniform compoziția pe ten. După circa 20 de minute, curăță fața cu un tifon, fără însă a presa prea mult pielea. O altă combinație eficientă este cea dintre avocado și miere. Aceasta redă strălucirea pielii.

Masca cu miere

În această perioadă, mierea este la mare căutare, mai ales că ne aflăm în sezonul în care răcelile și gripele își fac de cap. Avantajele acesteia sunt că o poți folosi nu doar la interior, ci și la exterior, aplicată pe piele. Ai nevoie doar de o cantitate mică de miere. Încălzește-o puțin, apoi întinde-o pe față, masând ușor, astfel încât aceasta să se întindă foarte bine. După circa 15 minute, curăță cu apă caldă și o bucată de tifon. Această mască va curăța pielea și o va energiza.

Măști faciale naturale cu lapte și ou

Amestecă o ceșcuță de lapte cald cu un gălbenuș de ou și o linguriță de ulei de măsline. Omogenizează compoziția, apoi aplică soluția rezultată pe ten, cu ajutorul unei bucăți de tifon sau al unei dischete demachiante. După 15-20 de minute – timpul standard de acționare a măștii – clătește. Cu siguranță, această combinație ți-a amintit de șodoul pregătit de părinți în copilărie, când durerile de gât deveneau insuportabil. Acest lucru confirmă faptul că alimentele care fac bine interiorului tău sunt excelente și la exterior.