Marius Elisei a plecat din casa Oanei Roman chiar înainte de Sărbători și a făcut primele declarații despre noua lui viață de burlac pentru click.ro. Acesta a povestit că s-a mutat singur de două săptămâni și, mai mult, refuză orice dialog cu Oana Roman (44 de ani), deși cei doi au împreună un copil și erau căsătoriți de șase ani. De data aceasta separarea dintre ei pare definitivă, însă acesta nu a vrut să dezvăluie motivele despărțirii.

Marius se pare că se descurcă foarte bine și spune că de sărbători și-a făcut singur toate pregătirile necesare.

„Da, știu să gătesc și încă foarte bine. Îmi place foarte mult să gătesc. Eu mi-am făcut singur masa de Sărbători. Știu să fac orice, până și sarmale fac”, a declarat acesta pentru click.ro, lăsând să se înțeleagă că a petrecut Sărbătorile singur, acasă.

Deși s-a scris că că Marius Elisei și-ar fi găsit deja o altă femeie mult mai înstărită decât Oana Roman, cu care acesta ar trăi deja o poveste de dragoste, el nu a confirmat zvonurile. Cu toate acestea, a mărturisit într-adevăr el se ocupă acum de afacerea familiei, un magazin online de îmbrăcăminte, afacere care era trecută pe numele lui și din care se și întreține pe timp de pandemie. ”Din punctul meu de vedere mă descurc bine pentru perioada pe care o trăim. Nu mă sperie Covid-ul, cred în acest virus, de aceea mă voi și vaccina. Îmi merge însă bine în perioada asta, din punct de vedere financiar”, a mai declarat Marius, pentru Click!.

Afacerea cu haine online pare să fi fost unul din motivele care au dus la o ceartă aprigă în sânul familiei Oana Roman-Marius Elisei.

„Nu s-a mai putut cu Marius. Nu cred ca mai e cale de împăcare. La începutul anului am făcut tot, m-am reinventat, pentru că nu aveam bani pe pandemie, împreună cu el am făcut site-ul. Nu s-a mai putut cu el, asta e. El făcea munca din spate, era imposibil să fac singură această afacere, care mergea foarte bine în ultima vreme”, a declarat Oana Roman la emisiunea „Trăirile Andreei Mantea”, de la Kanal D.

Citește și:

Ce băiat frumos are Andreea Berecleanu!

Cum arăta Fuego în adolescență, când cânta pop-rock: ”Nu râdeți prea tare…”