Marinarea cărnii, detaliul pentru o friptură irezistibilă

Marinarea cărnii, detaliul pentru o friptură irezistibilă

Dacă iubești gustul fraged și aromat al unei fripturi suculente, trebuie să știi că marinarea este un pas esențial pentru o masă perfectă. Datorită acestui procedeu preparatele câștigă un plus de gust, aromă și culoare, devin mai suculente și se gătesc mai rapid.

 

Indiferent că frigi ceafa de porc pe grătar sau faci costițe, copănele de pui sau kebap, este suficient să le marinezi în prealabil, timp de 30 de minute în condimente, care se găsesc în comerț și în amestec special pentru acest procedeu. Ideală pentru toate tipurile de carne, marinada este detaliul care face diferența între o mâncare bună și una fantastică, oferind un gust unic oricărui preparat, fără să conțină arome artificiale sau potențiatori de gust.
Carnea va căpăta un gust irezistibil, îmbogățit de aromele condimentelor, iar mirosurile specifice precum cel de oaie sau iepure sunt atenuate considerabil. Carnea marinată nu se mai usucă la fel de mult, devenind suculentă și mai ușor de digerat. Mai mult, marinadele au capacitatea de a conserva, așa că un aliment supus acestui proces rezistă mult mai bine. Dacă nu ai avut timp să o gătești, poți să lași carnea peste noapte fără griji, pentru că ingredientele din marinadă o vor păstra proaspătă.

Sfaturi pentru marinarea reușită

Dacă vrei să te bucuri de o cină perfectă, trebuie să ții cont de câteva sfaturi pentru o marinadă reușită. În primul rând, carnea trebuie să fie cât mai proaspătă. Dacă folosești carne congelată, asigură-te că ai decongelat-o bine, pentru că altfel riști să se marineze doar la suprafață. Apoi, este preferabil să o marinezi la rece, iar dacă nu poți să o prepari pe loc, acoperă recipientul și pune-l în frigider. De asemenea, ține cont de sfaturile de mai jos:

  • În cazul bucăților mari de carne este indicat să le crestezi pe alocuri pentru pătrunderea sosului și a aromelor cât mai uniform.
  • Dacă îți plac condimentele cu gust intens, trebuie să încerci ardeiul iute, coriandrul, ghimbirul, ceapa, usturoiul și țelina, ardeiul gras, boiaua dulce, piperul negru sau foile de dafin.
  • Taie cu ajutorul unui cuțit subțire și ascuțit, făcand mici incizii din loc în loc pentru ca marinada să își facă loc mai ușor către interiorul cărnurilor. O jumătate de oră, de atât e nevoie pentru ca mâncarea să capete un gust suculent și iute, de care se va bucura toată lumea.
  • Trebuie să ai grijă și la vasele în care lași carnea la marinat. Evită metalele precum aluminiul.Cele mai potrivite recipiente sunt cele din plastic, sticlă sau ceramică.
  • Indiferent de vasul ales, este important și să îl ții acoperit cu folie alimentară, pentru ca aromele să se pătrundă cât mai bine. O altă variantă excelentă sunt pungile de polietilenă care se închid ermetic.

 

Credit foto: Shutterstock