Deși în public este, după cum chiar ea mărturisește, mereu cu zâmbetul pe buze, Marina Almășan recunoaște că a avut și momente în care și-a ascuns suferința.

”Am avut și eu continentele mele de supărare. Am avut perioade în care am plâns foarte mult. Dar eu plâng pe ascuns, plâng pe rupte și apoi ies în lume gândindu-mă că oamenii nu au nicio vină că eu am probleme. Mă gândesc că nimeni nu trebuie să vadă supărarea și încruntarea mea, pentru că le au și ei pe ale lor. Caut în orice lucru bucuria și mi-o exprim”, spune Marina Almășan.

A divorțat de Victor Socaciu în 2012

Despre remediile naturiste pe care le folosește împotriva depresiei, despre secretul siluetei sale de invidiat, dar și despre relația cu copiii ei, Marina Almășan vorbește, duminică, de la ora 16.30, în cadrul emisiunii ”Refresh by Oana Turcu” de la Antena Stars.

Pe plan profesional, Marina Almășan a reușit să realizeze cam tot ceea ce și-a propus. Pe plan personal, după cum ea însăși recunoaște, nu a fost însă ”o femeie de nota 10”. Vedeta TVR a suferit, asta pentru că, spune ea, și-a pus ”sufletul pe tavă”. În anul 2012, Marina a divorțat de artistul Victor Socaciu, devenit apoi un cunoscut politician. N-a fost ușor. A luptat și a plâns. Prezentatoarea tv a aflat că acesta o înșela, a trecut peste asta, într-o primă fază, când a încercat să-și salveze căsnicia. Mai mult, a avut o discuție telefonică chiar cu amanta de atunci a soțului său, care între timp i-a devenit nevastă. Dar și cu bărbatul cu care era măritată la acea vreme. În zadar însă. Acum însă, este fericită alături de afaceristul George Cornu.

Citește și: