Marian Râlea NU a murit. Cum comentează actorul știrea apărută în presă

Marian Ralea nu a murit

Dimineața de marți a început cu o veste șoc. Mai multe site-uri anunțau moartea actorului Marian Râlea, chiar cu o zi înainte să împlinească 60 de ani.

Știrea a apărut, printre altele, la Pro TV. În scurt timp, actrița Dana Rogoz a infirmat informația, scriind pe Facebook: ”Cine a scris <<stirea>> asta e un prost, un imbecil. Am vorbit adineaori cu Marian Râlea și e foarte bine. Doar ca nu ințelege de ce îl sună toată lumea să verifice dacă nu cumva a murit….”.

În scurt timp, însuși actorul a intrat în direct la Pro TV și a spus: ”Nici măcar n-am fost bolnav. Sunt foarte bine, filmez”.

Ulterior, actorul a scris și pe Facebook un scurt mesaj: ”Buna dimineata și bine v-am găsit și azi, în ciuda știrilor. Ei, vedeți, d-asta nu îmi place uneori Internetul asta.:)

Sunt bine, nu am nicio problemă de sănătate, sunt la filmari acum, nu pot sta mult cu voi aici. Doar de o imbrățișare și promisiunea ca o sa fiu bine încă 100 de ani de acum incolo. Eu pot, eu sunt magician!”,  scris actorul, încheind simplu: ”Aveti grija de voi, Magi”.

Foto: Facebook

Citește și:

Loading...