Maria este căsătorită cu Alin Petrache, fostul preşedinte al Comitetului Olimpic Sportiv Român, de doi ani și bebeluşul este primul copil al cuplului. Ea a născut prin cezariană și deja a fost externată din spital.

Deşi creatoarea de modă şi-a dorit să nu se afle prea multe detalii legate de sarcină, apropiaţii au cam dat-o de gol. „Bebe a venit pe lume zilele trecute şi pentru mine este cel mai frumos copil. Suntem deja acasă şi amândoi suntem bine. Eu mă refac după operaţia cezariană şi mi-am propus să-l alăptez pe cel mic. Numele lui l-am ales, dar nu mă lasă Alin să-l divulg”, a povestit fericită Maria Marinescu pentru ziarul Click.

Creatoarea de modă mai are un copil din mariajul anterior cu Frank Colin, cu care a fost căsătorită cinci ani,  tot un băiat, pe nume Levyn (8 ani),iar soţul ei are şi el trei fete tot dintr-o altă căsătorie. Întrebată dacă şi-ar mai dori încă un băieţel, ca să egaleze situaţia în casă, Maria a lăsat să se înţeleagă că pentru moment familia ei este destul de numeroasă.

Citește și: