Margareta Pâslaru: „Artiştii anilor ’60 au spart tiparele”

Margareta Pâslaru:

Când m-am întâlnit cu doamna Margareta Pâslaru, am înţeles la cine se referă când vorbeşte de admiratorii săi „fideli”. La cei care au oprit-o în faţa blocului unde trebuia să facem şedinţa foto sau cei care i-au deschis politicos uşa liftului, întrebând-o emoţionaţi: „Nu sunteţi cumva Margareta Pâslaru?”

Unde aţi petrecut Revelionul, în ţară sau în Statele Unite? Ce aţi făcut în Noaptea dintre Ani?
După un an bogat în activităţi artistice şi călătorii interesante, m-am relaxat acasă, în linişte, potrivit tradiţiei de-o viaţă.

Ce vă doriţi pentru anul 2008?
Îmi doresc sănătate şi energie creatoare. Anul trecut aţi petrecut mai mult timp în ţară decât de obicei.

Ce v-a ţinut atâta timp aici?
Bucuria de a fi în mijlocul publicului meu fidel. Invitaţiile la radio şi televiziune, precum şi în juriile festivalurilor naţionale m-au făcut să mă simt utilă. Răspunzând apelurilor am ajuns de la Baia Mare la Mangalia, apoi la Iaşi, Mamaia şi Brăila. Iar la Teledonul UNICEF şi la Teledonul Crucii Roşii Române am prezentat compoziţiile proprii „Ziua noastră, ziua copiilor” şi „Bunicii mei”. Primului DVD intitulat „Margareta Pâslaru, de dragul copiilor” i-am oferit o finalitate umanitară, continuând astfel activităţile de acest gen prin muzică. Iar la Festivalul Filmului Românesc de la Paris, unde am fost invitată să prezint „Veronica”, s-au adunat toţi admiratorii credincioşi cu copiii şi nepoţii lor.

Ştiu că v-aţi vizitat şi familia. Pe cine aveţi în ţară?
Sunt înconjurată de o familie minunată: cumnaţi, cumnate, nepoţi, nepoate, verişori, mătuşi, prieteni, şi, fireşte, peste Ocean, fiica şi ginerele meu. Aşa că voi avea cu cine serba anul acesta cei 50 de ani de la debutul meu.

Plănuiţi ceva cu această ocazie, împlinirea celor 50 de ani de la debut?
La 65 de ani, voi serba tot prin muncă. Acţiunile însă depind şi de sponsori. Vă voi ţine la curent.
Ce vă spun românii simpli, admiratorii dumneavoastră cu care v-aţi reîntâlnit după atâţia ani în ţară?
Dragostea pe care o manifestă publicul meu credincios mă emoţionează şi în prezent. Iată un exemplu: admiratorii din Craiova, Iaşi, Cluj şi Bucureşti mi-au trimis peste o sută de mini-marionete croşetate pe deget. Le-am numit degetarele „nu mă doare, nu mă doare”. Cu aceste „degetare” năzdrăvane ilustrez poveştile la patul micilor pacienţi de la Spitalul Grigore Alexandrescu, în cadrul programului voluntar pe care îl desfăşor acolo. Alţi admiratori din Galaţi, Constanţa, Brăila au făcut drum lung pentru a se bucura de lansarea primului meu DVD la Târgul de Carte Gaudeamus. Cei din Bucureşti au fost prezenţi la Teatrul Ion Creangă care a găzduit o altă sesiune de autografe.

Ce părere are fiica dumneavoastră, Ana-Maria, despre România şi despre români. Ea a crescut în Statele Unite, într-o cu totul altă lume…
Ana-Maria revine în Bucureşti cu drag şi, de fiecare dată, ne plimbăm în parcul Ateneului Român, în parcul Herăstrău şi în Cişmigiu, pe unde se juca în copilărie.

Vă mai aduceţi aminte de debutul dumneavoastră în televiziune, în anii 60? Cum era vedeta de televiziune de atunci?
Din ce s-a scris în presă şi din spusele admiratorilor, vocea mea a fost cea care le-a atras atenţia la radio, televiziunea fiind la începuturi în 1960. Cântam piesa compusă special pentru mine „Chemarea mării”, a regretatului George Grigoriu. Urmând iniţiativa acestuia, 52 de compozitori mi-au încredinţat lucrările lor
în anii următori, ceea ce mi-a oferit şansa de a-mi diversifica repertoriul. Se lucra cu pasiune, se muncea serios. Faptul că mi-am început cariera în 1959-1960 îmi dă şi acum un sentiment de mândrie. Stilul armonic inovator care a pătruns şi la noi, acea originalitate melodică s-a răspândit pe plan mondial, influenţând generaţiile următoare de pretutindeni. Artiştii anilor ’60 au spart tiparele!

Ce credeţi că s-a schimbat în bine şi ce s-a schimbat în rău în România de când aţi plecat din ţară?
Cred că libertatea presei a deschis drumul unui progres evident în mai toate domeniile. Libertatea de a călători, înflorirea magazinelor private, succesul individului, firmele de construcţii, investitorii adaugă o dinamică nouă Capitalei. Poluarea însă, praful pe care îl inhalăm zilnic ne afectează căile respiratorii, ceea ce este îngrijorător.

Care sunt locurile din Bucureşti care vă provoacă nostalgie?
În Cişmigiu există o sculptură numită „Izvorul Sissi”. I se mai spune şi „Femeia cu ulciorul”. A fost creată de bunicul meu, Ion Dimitriu-Bârlad. Tot dânsul a realizat monumentul „Eroul de la Mărăşeşti”, vizibil în gara Buşteni şi multe altele în oraşele ţării. Iar Teatrul „Bulandra”, unde am jucat alături de Toma Caragiu, Victor Rebengiuc, Rodica Tapalagă, în regia maestrului Liviu Ciulei, îmi trezeşte amintiri extraordinare.

Credit foto: Alex Ranta