Marcel Pavel, diagnosticat cu coronavirus. Cântărețul a fost internat la Institutul „Matei Balș”

Marcel Pavel, diagnosticat cu coronavirus

Cântărețul Marcel Pavel a fost diagnosticat cu coronavirus și a fost internat la Institutul de Boli Infecțioase „Matei Balș” din București, relatează Agerpres, citând surse medicale.

Marcel Pavel a fost dus cu izoleta la spital, noaptea trecută. Artistul se simțea rău de câteva zile, însă credea că are o simplă răceală.

„Sunt răgușit, cred că am răcit la filmări. Familia mea se simte bine”, declarase Marcel Pavel în urmă cu o zi.

Reprezentanții Institutului Matei Balș au precizat pentru Hotnews că nu pot oferi mai multe amănunte despre starea de sănătate a artistului.

Marcel Pavel, unul dintre cei mai cunoscuți cântăreți din România, are 60 de ani.

Vezi și Andrea Bocelli a fost diagnosticat cu coronavirus

Citește și: