Cele mai frumoase manichiuri de iarnă

Manichiuri de iarnă

În această perioadă a anului, tot ceea ce facem la capitolul frumusețe trebuie să aibă o legătură cu strălucirea și cu nunațele potrivite de iarnă. Așadar, ce manichiuri de iarnă alegeți? 

La capitolul manichiură și machiaj, creativitatea nu are limite în această perioadă. Orice combinație cromatică, orice aplicații sau forme par să fie permise. Și totuși, este important ca înainte de orice alegere, să mizăm pe bun-gust și echilibru.

Manichiuri de iarnă – Culorile sezonului

În ceea ce privești manichiurile festive, o primă opțiune ar fi realizarea unor manichiuri în culori festive. Pe de o parte, avem verde și roșu, în variantele lor clasice, dar și în variantele cu glitter. Acestea din urmă sunt, bineînțeles, mai strălucitoare, mai fastuoase. Poți combina cele două culori, însă fiind două culori puternice, s-ar putea ca rezultatul să fie unul foarte încărcat.

Auriul și argintiul

Sunt alese, de regulă, în combinație cu roșu, însă aceste străluciri merg foarte bine și alături de culori mai închise, pentru o manichiură elegantă. Aplică lacul strălucitor fie doar la vârfuri, pentru o manichiură franțuzească reinterpretată, fie doar pe o singură unghie, în timp ce restul unghiilor sunt colorate în nuanța de bază.

Se poartă metalul

O altă opțiune este reprezentată de nuanțele metalice de cupru, atunci când simți nevoia unei manichiuri nonconformiste. Fiind o alegere foarte puternice, nu mai ai nevoie de alte combinații cromatice.

Aplicații de sezon

Sunt multe persoane care optează pentru desene de sezon, cu oameni de zăpadă, Moș Crăciun, globuri, pentru o manichiură veselă.  Aplică aceste desene doar pe câte o unghie, astfel încât rezultatul să nu fie unul excesiv de încărcat.

Manichiuri de iarnă – Lungimea unghiilor

Dacă apelezi la varianta unghiilor reconstruite, alege o lungime medie, care îți va permite să te obișnuiești rapid cu noua formă. Este o perioadă aglomerată, în care nu ai vrea să te 'împiedici' de lungimea propriilor unghii. Aplică peste manichiura nou-creată un strat de lac de unghii protector, astfel încât aceasta să reziste mai mult timp.

Copyright: subbotina / 123RF Stock Photo