Mâncare cu adevărat hrănitoare

Mâncare cu adevărat hrănitoare

Ideal, pentru fiecare dintre noi, ar fi ca alimentele pe care le consumăm să fie sănătoase, gustoase şi, în acelaşi timp, hrănitoare. Însă, de cele mai multe ori, nu se întâmplă aşa. Tu îi oferi organismului tău ce are nevoie?

Piaţa alimentară ne oferă o mare diversitate de produse, dar numai aparent. Realitatea este de fapt că, în zilele noastre ”hrana este destul de monotonă şi provine din câteva cereale (grâu, porumb, orez, secară), cartofi prelucraţi în fel şi chip (prăjiţi, chipsuri, piureuri instant, etc.), câteva sortimente de carne (pasăre, vită, porc, peşte), ouă obţinute de la păsări crescute în condiţii industriale, grăsimi artificiale (margarine) şi uleiuri suprarafinate. Combinaţiile nenaturale ale acestor materii prime dau naştere alimentelor chimizate şi periculoase, care creează doar impresia de varietate”, spune prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi, în cartea sa ”Revoluţie în bucătărie”.

De ce avem nevoie?

Pentru a avea o alimentaţie sănătoasă trebuie să aprovizionăm permanent organismul cu nutrienţi de calitate, care vor fi luaţi din alimente cât mai puţin prelucrate şi din fructele şi legumele de sezon. De asemenea, este esenţial ca ingredientele să fie proaspete, aşa că e recomandat să faci aprovizionarea de două, chiar şi de trei ori pe săptămână. Pentru prepararea preparatelor culinare foloseşte alimente provenite din agricultura ecologică, din flora şi fauna sălbatică sau din zone nepoluate. Acestea au mai puţine pesticide şi îngrăşăminte chimice, hormoni sau dioxine. Mai mult decât atât, produsele ecologice sunt mult mai nutritive, fiind foarte utile pentru pentru menţinerea sănătăţii şi prevenirea multor boli.

Animalele şi păsările crescute pe sol, în aer liber, hrănite cu furaje cât mai naturale, au o compoziţie mai sănătoasă a cărnii, au mai puţine grăsimi saturate (nocive) şi mai mulţi acizi graşi esenţiali.

Evită alimentele industriale

Produsele alimentare industrial rafinate nu conţin nutrienţi esenţiali şi sunt bogate în zaharuri rafinate (hiperglicemice, cancerigene), grăsimi artificial (margarine) proteine cu valoare biologică scăzută şi conţin multe calorii. ”Majoritatea conţin <calorii goale>, care nu hrănesc organismul şi mai mult decât atât <fură> şi nutrienţii din corp, consumând rezervele de vitamina B, crom, magneziu, etc.. În timp, consumul acestor alimente duc la creşterea în greutate şi chiar la atingerea obezităţii. Ca urmare, se poate ajunge la aşa numitul sindrom metabolic, din cauza căruia apar maladiile cronice care ne afectează sănătatea de la vârste tot mai tinere”, mai spune dr. Menci.

Starea de spirit negativă blochează digestia

Este foarte important să luăm masa într-o atmosferă relaxantă, singuri sau alături de persoane ale căror prezenţă ne face plăcere. Este bine să evităm persoanele nervoase, agitate sau care comentează aspecte negative la adresa celorlalţi şi noi însine ar trebui să ne alungăm gândurile anxioase. ”Starea de spirit negativă blochează digestia, indiferent de calitatea alimentelor din farfurie”, susţine medicul specialist. Ambianţa în care servim masa trebuie să fie armonioasă, caldă şi calmă. Şi tot el ne îndrumă să nu ne forţăm să urmăm diete cu produse pe care le detestăm, deoarece totul va duce la frustrare, ce va avea efecte nocive asupra digestiei şi sănătăţii.

Ştiai că…

Organismul uman are nevoie de peste cincizeci de nutrienţi esenţiali pentru a se dezvolta şi pentru a rămâne sănătos? Între aceştia se numără vitaminele A, B, C, D, E, F, H, K, acizii graşi omega 3 şi omega 6, dar şi calciu magneziu, fosfor, potasiu, sodiu, sulf, fier, zinc, cupru, mangan, crom, seleniu, cobalt, flour, iod, siliciu, bor sau electroliţi. Pe lângă acestea, organismul mai are nevoie de proteine (cu rol de reconstrucţie, de formare a anticorpilor, hormonilor, enzimelor metabolice şi digestive), glucide (rapide – zaharuri, lente – amidon, fibre alimentare) cu rol energetic, lipide (importante în contruirea membranelor celulare, sinteza hormonilor, steroizi, colesterol, săruri biliare, etc.), enzime care provin numai din fructe şi legume, în forma naturală.

Mai multe găsiţi în cartea ”Revoluţie în bucătărie” – prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Credit foto: Flickr.com