Potrivit vechilor cronici moldovenești zidirea mănăstirii a început în anul 1466 și s-a terminat în 1469. Sfințirea sa a avut loc la 3 septembrie 1469, „fiind de față întreg clerul moldovenesc”. Slujba de sfințire a fost oficiată de mitropolitul Teoctist. Acesta a fost înmormântat în pridvorul mănăstirii în anul 1478. Incinta, turnul de la intrare și fortificațiile au fost terminate în 1481.

Biserica mănăstirii a fost devastată de oștile lui Timuș Hmelnițki. Lucrările de reconstruire au fost începute de voievodul Vasile Lupu în 1653, continuate de Gheorghe Ștefan (1653-1658) și terminate, sub domnia lui Eustatie Dabija, în 1662.

Mănăstirea a fost restaurată între anii 1756-1760 prin grija mitropolitului Iacob Putneanul, apoi în 1902, când s-a refăcut acoperișul după planurile arhitectului Karl Romstorfer, și, mai recent, în perioada 1961-1975.

Mănăstirea a fost un important centru cultural, aici s-au copiat manuscrise și au fost realizate miniaturi prețioase. Lăcășul deține un bogat muzeu mănăstiresc, cu broderie, manuscrise, obiecte de cult, icoane etc.

Intrarea în incinta mănăstirii se face pe sub arcul boltit al unui turn compus din parter și etaj, pe a cărui fațadă estică se află stema Moldovei datată 1471.

Turnul a fost zidit în anul 1757 în vremea domnitorului Constantin Racoviță, despre aceasta dând mărturie și stema de pe fațada de vest, în care apar reunite stemele Moldovei și ale Țării Românești. Deoarece poetul Mihai Eminescu împreună cu Ioan Slavici și cu alți participanți la Marea Serbare de la Putna din august 1871 au înnoptat în acele zile în sala de la etaj, această construcție se numește „Turnul Eminescu“.

Tot pe latura de est este situat și Turnul clopotniței construit în anul 1882.

Paraclisul mănăstirii, așezat în partea vestică a incintei, este construit de mitropolitul Iacov Putneanul în anul 1759, pe locul vechiului turn clopotniță deteriorat la marele cutremur din 1739. Paraclisul a fost pictat în tehnica „al fresco” în perioada 1980-1984 de artiștii-frați Mihail și Gavril Moroșan.

Pe latura sudică a incintei se află Casa Domnească ridicată între anii 1982-1988 pe temeliile celei vechi distrusă de Habsburgi.

Singura clădire rămasă din vremea Sfântului Voievod Ștefan este Turnul Tezaurului a cărui construcție a fost terminată în anul 1481.

Biserica originală a suferit mari modificări în perioada 1653-1662. S-au păstrat liniile arhitectonice inițiale specifice stilului moldovenesc, fiind alcătuită din cinci încăperi: pridvor, pronaos, gropniță, naos și altar.

Accesul în biserică se face prin cele două uși laterale ale pridvorului, încadrate cu portaluri de piatră. Ușa masivă prin care se trece din pridvor în pronaos are la partea superioară o pisanie.

Din camera mormintelor trecerea către naos se face printre două coloane masive ce au înlocuit în secolul al XVII-lea peretele desparțitor specific liniei arhitectonice ștefaniene.

La exterior biserica este încinsă cu un brâu răsucit în torsadă simbolizând Preasfânta Treime, motiv ce se regăsește și în ornamentația interioară.

Toate indiciile ne arată că avem în fața noastră o clădire modificată atât planimetric cât și estetic față de originalul construit de Ștefan cel Mare.

Aspecte revelatoare:

  • cele trei abside ale bisericii au în lateral câte trei ferestre în loc de una, cum era regula de până atunci
  • soclul bisericii nu are profilele caracteristice bisericilor realizate de Ștefan cel Mare
  • arcadele oarbe care decorează fațada mănăstii în partea de jos nu se cunoșteau din punct de vedere constructiv pe vremea lui Ștefan
  • biserica are deasupra ferestrelor un brâu cu toruri împletite. Acest element decorativ apare ulterior reconstrucției bisericii Putna. A fost folosit pentru prima dată la Biserica Dragomirna clădită în anul 1608.
  • exomartexul (pridvorul bisericii) este luminat prin trei ferestre gotice mari, caracteristici ulterioare reconstrucției bisericii.
  • turla are caractere și mai târzie – baza stelată nu mai are vârfuri ci sinuozități, caracteristici specifice stilului baroc

Ansamblul mănăstiresc cuprinde: biserica – amplasată central, turnul de poartă (de acces), turnul clopotniță, chilii, paraclis, muzeu, turn tezaur, casa domnească, zidul de fortificație care împrejmuiește incinta.

În perioada medievală mănăstirile fortificate adăposteau sătenii și soldații de invaziile tătare.

În curtea biserici există și un muzeu care merită vizitat, el adăpostind exponate vechii de sute de ani. Aici poți vedea o bucată din paltinul în care se spune că s-a înfipt săgeata lui Ștefan, o replică după sabia domnitorului, acoperământul de mormânt al lui Ștefan (1504), acoperământul de mormânt al Mariei de Mangop (a doua soție a lui Ștefan), înfățișând portretul acesteia, icoane din 1500 și multe altele.

Ansamblul mănăstiresc de la Putna păstrează specifilul mănăstirilor din Moldova care se găsesc în circuitul turistic. Sunt frumos îngrijite și abundă de turiști și credincioși.

Mănăstirea Putna – Istoric arhitectural

Între anii 1969 – 1970 s-a întreprins o nouă campanie de săpături arheologice, făcând parte din programul unor cercetări complexe asupra monumentului, destinate să fundamenteze ştiinţific restaurarea acestuia, cercetări care au condus la următoarele constatări esenţiale:

  1. Actualul plan al bisericii Mănăstirii Putna este identic cu planul vechii biserici ctitorite de Ştefan cel Mare. Zidurile bisericii „conţin în masa lor, încă de la cota pardoselii actuale, elemente de piatră de talie cu profilatură, recuperate din zidăriile unui edificiu monumental mai vechi”, respectiv, din zidurile bisericii construite de Ştefan cel Mare între 1466 – 1469.
  2. Înainte de a avea loc incendiul din 1404 (sau, după alte opinii, din 1480), interiorul bisericii „era ornamentat cu o reţea sumară de motive geometrice”, iar după această dată a fost împodobit cu „o fastuoasă pictură”, realizată, probabil, până la sfârşitul secolului al XV-lea.
  3. La exterior, faţadele monumentului au fost „înfrumuseţate iniţial cu o bogată decoraţie de discuri smălţuite”, iar ulterior, „până la jumătatea secolului al XVII-lea, cel puţin pe anumite zone, cu un strat de tencuială purtător al unei picturi policrome”.
  4. Demontarea şi reconstruirea vechii biserici, la mijlocul secolului al XVII-lea, a fost „impusă datorită unor deteriorări survenite la fundaţie”, iar rezidirea s-a efectuat „prin suprapunere nemijlocită” peste vestigiile ctitoriei lui Ştefan cel Mare din anii 1466 – 1469.

Reconstrucţia cuprinde „în întregime aria interioară a primei biserici şi o felie din lăţimea fundaţiei zidurilor sale laterale, care să protejeze mormintele existente, pe timpul fundării construcţiei şi funcţionării bisericii noi”. Exceptând zidul vestic al pridvorului actual, „zidurile transversale ale bisericii actuale au fost sprijinite direct pe fundaţiile rămase de la zidurile transversale ale primei biserici”;

Lângă fundaţia zidului vestic al pridvorului bisericii actuale – şi anume, în afara acestuia, mai spre vest – se găsesc „resturi din fundaţia zidului vestic al pridvorului bisericii precedente”, respectiv, al celei construite de Ştefan cel Mare, ceea ce constituie nu numai confirmarea peremptorie a existenţei sale iniţiale, ci şi dovada că, la început, acestei controversate şi contestate încăperi i se acordase un spaţiu ceva mai mare decât cel pe care-l ocupă în prezent.

În interiorul Mănăstirii Putna se mai află Turnul Clopotniţei şi Turnul lui Eminescu, nume date clădirii în care, în anul 1871, cel mai mare poet român a fosat găzduit mai multe nopţi.

Curiozități despre Mănăstirea Putna

  • A rezistat la incendii, năvăliri sau ocupaţii străine

Pe 15 martie 1484, un incendiu puternic a izbucnit în interiorul mănăstirii, distrugând chiliile şi afectând parţial biserica. Ştefan cel Mare a poruncit atunci restaurarea bisericii şi pictarea ei, atât în interior, cât şi în exterior.

În anul 1653, biserica Mănăstirii Putna este distrusă de oştile lui Timus Hmelniţki. Domnitorul Vasile Lupu a început refacerea bisericii în anul 1653, lucrările fiind continuate de voievozii Gheorghe Ştefan şi Eustatie Dabija şi finalizate în 1662.

În perioada în care Bucovina a fost ocupată de imperiul habsburgic (1774−1918), biserica Mănăstirii Putna a suferit mai multe modificări, între anii 1901 – 1902, ea fiind restaurată de arhitectul austriac Karl Adolf Romstorfer.

  • Cel mai important centru cultural din Moldova în secolele 15-16

Dacă iniţial Mănăstirea Putna era destinată să servească drept necropolă pentru familia domnitorului Ştefan cel Mare, în timp funcţiunile ei s-au extins, chiar însuşi Ştefan găsindu-şi liniştea la această mănăstire unde poposea adesea. I-a fost construită o casă domnească, de asemenea fortificaţii care să o protejeze împotriva invadatorilor şi hoţilor de ocazie ce ar fi putut atenta la comorile dinăuntru, donate mănăstirii de către Ştefan cel Mare sau create în interior.

În incinta mănăstirii au fost amenajate ateliere în care artişti populari pricepuţi la broderie lucrau veşminte folosind mătăsuri scumpe, fir de aur şi de argint precum şi pietre preţioase; atelierul în care erau scrise cărţile ajunsese cunoscut în toată Europa răsăriteană, învăţaţii scriind pe hârtie filigranată şi pe foi de pergament importate din ţările din centrul Europei.

Mănăstirea Putna asigura cazare şi adăpost pentru ucenici ce deprindeau aceste meşteşuguri, de la broderie la pictură, de la realizarea manuscriselor la cele ale miniaturilor, decoraţiuni în lemn şi metal, meşterii având şi rolul de dăscăl pentru cei ce urmăreau să-şi facă o viaţă din crearea de obiecte de cult cu valoare artistică.

Contemporanii vremii considerau Mănăstirea Putna un adevărat centru cultural şi educaţional de rangul unei şcoli medii, fiind singura din regiunea balcanică, exceptând Şcoala Patriarhală de la Constantinopol.

  • Mănăstirea Putna, locul de ctitorie

În trecut, în acest loc unde a fost clădită Mănăstirea Putna se afla o vatră sihăstrească bine organizată, coincidenţa făcând ca marele voievod să construiască o mănăstire fără să ştie că în locul ales, anterior au trăit monahi.

Aici au fost găsite 5 schelete în partea de sud de către arheologi în anii 1980-1982. Descoperirile făcute de aceştia atestă faptul că aceste cadavre au fost înmormântate într-un mod simplu, ceea ce denotă că aceste schelete aparţineau unor monahi care locuiseră aici anterior construcţiei lui Ştefan cel Mare.

Fapt doveditor că înaintea ridicării Mănăstirii Putna de către Ştefan cel Mare pe acel pământ au trăit monahi este descoperirea unei chilii săpate în stâncă la 3 km distanţă de mănăstirea actuală.

Mănăstirea Putna în legende şi tradiţii

Potrivit unei vechi tradiţii folclorice, după fiecare bătălie, Ştefan cel Mare ar fi înălţat câte o biserică. În primii nouă ani de domnie, Ştefan cel Mare a purtat mai multe războaie, dar nu a ridicat decât o singură biserică, şi aceea insuficient atestată, la Probota, iar de la fundarea Mănăstirii Putna şi până la înălţarea sigură a următorului edificiu bisericesc, respectiv, între anii 1466 – 1487, s-au mai scurs încă două decenii, răstimp în care, de asemenea, nu a construit decât o singură biserică, la Râmnicu Sărat, deşi în acest interval s-au desfăşurat cele mai multe şi mai înfricoşătoare dintre bătăliile sale.

Mănăstirea Putna, cea mai importantă ctitorie religioasă a lui Ştefan cel Mare, apare cel mai adesea în legende. Se spune astfel că, odată, într-o noapte foarte întunecoasă, pe când Daniil Sihastrul se ruga în adâncul chiliei sale de pe valea Viţeului, iar afară se amestecau urletele lupilor cu mormăiturile urşilor, ar fi sosit la el, să-i ceară găzduire Ştefan-Vodă care, întorcându-se de la o vânătoare din munţi, s-ar fi rătăcit prin partea locului. Cu acel prilej, bătrânul sihastru, având sfat de taină cu voievodul, l-ar fi înduplecat să ridice în apropiere, pe frumoasa vale a Putnei, o mănăstire.

În mod diferit sunt relatate întâmplările într-o altă legendă, care situează hotărârea lui Ştefan de a ctitori Mănăstirea Putna între o luptă pierdută şi una câştigată, iar construirea ei după ambele evenimente. Se spune, de data aceasta, că voievodul, fiind învins cândva într-un război şi rătăcind rănit prin ţară, ar fi ajuns la aceeaşi chilie de pe valea Viţeului, unde un pustnic bătrân, cu barba albă şi lungă până la brâu, nenominalizat acum, dar care nu putea fi altul decât tot Daniil Sihastrul, i-ar fi acordat găzduire şi l-ar fi ospătat cu mălai fiert şi rădăcini culese din pădure.

La miezul nopţii, pustnicul l-ar fi luat de mână pe Ştefan, ar fi ieşit eu el din chilie şi i-ar fi arătat cu degetul către un anumit loc, întrebându-l de trei ori dacă vede ceva într-acolo. A treia oară, vodă i-ar fi răspuns că vede nişte lumini, la care sihastrul a precizat că acelea nu-s lumini ci îngeri şi că locul respectiv este sfânt. Ştefan a făgăduit că va ridica mănăstirea, iar a doua zi şi-a strâns oastea împrăştiată prin ţară, a pornit din nou la luptă şi astfel i-a învins pe duşmani. După ce a învins, şi-a ţinut făgăduiala, construind mănăstirea la temelia căreia a poruncit să se zidească „o căldare mare cu galbeni” şi numeroase odoare de aur şi argint, pe care el însuşi le va scoate de acolo când va învia din morţi, „călare pe calul lui şi cu sabia în mână, ţinând-o dreaptă, drept în sus”. Tot el va fi acela care va împărţi banii şi odoarele zidite urmaşilor credincioşi faptelor lui, legii şi obştii româneşti.

Mănăstirea Putna a rămas în graniţele României

Anul 1940, când României i s-au răpit mai multe ţinuturi istorice (Basarabia, Bucovina de Nord, Herţa), se consemna la mănăstirea Putna una dintre cele mai strălucite fapte de arme ale militarilor români.

După ultimatumul sovietic din 28 iunie 1940 are loc retragerea trupelor române din Bucovina de Nord, care intră astfel sub ocupaţia sovietică. Deşi pe harta cu noua delimitare a frontierei româno-sovietice comuna Putna dimpreună cu chilia Sfântului Daniil Sihastrul şi cu mănăstirea figurau în interiorul statului român, totuşi, în ziua de 6 iulie trupele ruseşti au ocupat aceste locuri. Hotărârea şi curajul câtorva militari au făcut ca Putna să rămînă în limitele graniţei actuale a României.

În după-amiaza zilei de 6 iulie 1940 sovieticii ocupaseră Mănăstirea Putna, satul şi zona chiliei lui Daniil Sihastrul. Sosiţi la faţa locului după ora 20, militarii români conduşi de căpitanul Ioan Tobă (Hatmanul) au învins spre dimineaţă agresorii şi i-au alungat peste limita noii graniţe. Comandantul grupului ce a eliberat Mănăstirea Putna a fost deportat în Siberia între anii 1948-1964.

Mănăstirea Putna – Program și taxe de vizitare


Program sezon turistic (mai – septembrie)

  • Luni – Duminică: 08:30 – 20:00

Program extrasezon (octombrie – aprilie)

  • Luni – Duminică: 09:00 – 17:00

Taxa de fotografiere/filmare exterior

  • Neprofesional: 10 lei

Vezi și: Obiective turistice Bucovina – cele mai frumoase locuri de vizitat in Bucovina

Citește și:

Mănăstirea Prislop, un loc plin de minuni

Rugăciunea făcătoare de minuni la Sfântul Alexandru

Cascade din România. Topul celor mai impresionante cascade din țară