Mănăstirea Ghighiu – Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Siriaca”

Mănăstirea Ghighiu - Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului “Siriaca”

Nu departe de Bucureşti, la aproape cinci kilometri de Ploieşti, găsim un loc deosebit, scăldat în linişte, unul dintre renumitele lăcaşuri de cult din judeţul Prahova, Mănăstirea Ghighiu. Mănăstirea Ghighiu este o mănăstire ortodoxă din apropierea oraşului Ploieşti.

Pe acest loc, în secolul al XVI-lea, se află ridicat schitul logofătului Coresi şi al jupâniţei Slavita.

Cele mai vechi mărturii despre Mănăstirea Ghighiu datează de la sfârșitul secolului al XVI-lea, când este menționat pe aceste locuri schitul logofătului Coresi și al jupâniței Slăvița.

La 9 aprilie 1602, fiul lui Coresi logofăt măreşte vânzarea către jupân Mihaiu şi ginerele său Stanciul, la „două părţi ocină din satul Bărcăneşti pentru 12100 aspri, iar a treia parte de ocină de peste tot să o stăpânească singur'.

Pe parcursul anilor, sunt menţionate documente din care rezultă dobândirea de posesiuni de către mănăstire: la 9 mai 1636, un document al lui Matei Basarab vorbeşte despre posesia fetelor Semei din Stânceşti asupra viilor Măineasca Călini de la Găgeni şi de la Călugăreni, iar la 7 iunie 1650, un document al aceluiaşi domnitor menţionează stăpânirea Radului şi a lui Dragomir asupra moşiei Fundeni.

Există şi un alt document, o Sentinţă a Tribunalului Prahova datată 16 aprilie 1784, prin care una din proprietăţile mănăstirii, moşia Rotunda, a fost disputată de Enache Râfoveanu şi Mănăstirea Tărşora, însă nu se ştie exact modalitatea în care acesta a intrat în posesia moşiei logofătului Coresi, parte a mănăstirii, lăsată moştenire fiului său Bunea.

La 18 iunie 1721, acelaşi Tribunal face vorbire despre o carte de hotărnicie a doisprezece boieri făcută moşiei din hotarul Găgeni a părintelui Hrisontie.

Puţină lume ştie că Mănăstirea Ghighiu a jucat un rol important şi în dezvoltarea farmaciei ştiinţifice pe meleaguri prahovene, fiindcă încă înainte de anul 1764, aici se prepara apa de melisă sau roiniţă, folosită ca medicament.

În anul 1814, pe timpul lui Ioan Caragea Voevod şi al P.S. Mitropolit Nectarie s-a ridicat pe un teren donat de proprietara Uţa Cantacuzino Corneanca o Sfântă Biserică şi chilii împrejur, pentru a servi de chinovie pentru monahi, de către ieroschimonahul Arsenie, stareţ, cu ajutorul a 4 fraţi Rucăreni.

Abia în 1817 Măriuța Răfoveanca împreună cu mama sa Ana donează un teren și o parte din averea lor pentru înălțarea unui schit, la cererea monahului Agapie.

Apoi se legalizează şi alte donaţii către mănăstire:

  • la 9 august 1830, Ioanichie Stamatoiu donează schitului Ghighiu o vie;
  • la 2 ianuarie 1836, un oarecare Pârvu donează via sa din dealul Vigilina;
  • la 25 martie 1832, Stan Manu Pescaru, donează prăvălia sa din Ploieşti;
  • la 4 februarie 1862, Ecaterina Mitreasca donează mănăstirii via sa din dealul Bojienilor;
  • în fine, la 28 decembrie 1833, Androne Podeanu, donează moşia sa din Dragodeana.

Vor fi ridicate, mai întâi, o bisericuță de lemn și câteva chilii. Biserica mare a mănăstirii a început a se zidi în anul 1858, prin purtarea de grijă a starețului Eftimie, fiind sfințită pe 31 martie 1866.

În anul 1864, Gheorghe Tattarescu, considerat „cel mai tipic academist' şi pionier al neoclasicismului în pictura românească, lucrează la decoarea interioară a pereţilor mănăstirii, iar lăcaşul de cult avea să fie sfinţit la 31 martie 1866.

Fundaţia actualei biserici este clădită pe blocuri masive de piatră, pe care s-au ridicat ziduri de cărămidă. Arhitectura bisericii aminteşte de stilul brâncovenesc: forma de treflă, o singură turlă pe naos şi pridvor deschis în faţă.

În anul 1875, la moartea Mitropolitului Nifon, stereţul Mănăstirii Ghighiu este însărcinat să conducă Mitropolia Ungrovlahiei până la alegerea noului mitropolit, fapt ce atestă prestigiul de care se bucura la vremea aceea atât mănăstirea cât şi stareţul ei.

Între anii 1877-1899 stareţulului mănăstirii, arhimandritul Juvelanie, i-a fost conferit dreptul de a purta mitră, pentru meritele sale, dar şi pentru serviciile aduse de mănăstire Mitropoliei Ungrovlahiei.

În perioada războiului de independenţă din anul 1877, la cererea Mitropolitului Calinic Miclescu, Mănăstirea Ghighiu a găzduit armata şi prizonierii de război.

Mănăstirea avea să sufere în anii ce au urmat, numeroase distrugeri, dar şi alte momente dificile: în anul 1883, aici a fost un azil al mănăstirii în care erau primiţi epilepticii şi debilii mintali, pentru a căror întreţinere Primăria oraşului Ploieşti plătea o sumă anuală derizorie, apoi spaţiile gospodăreşti au fost transformate în „casă de doctori' în timpul epidemiei de holeră din anul 1892, mănăstirea a fost incendiată în mai multe rânduri.

În perioada Primului Război Mondial armata germană distruge o parte din chilii, alungă călugării şi transformă mănăstirea în fabrică de conserve, iar în anul 1922, la unul dintre incendii, este distrusă valoroasa bibliotecă a mănăstirii, pentru ca marele cutremur din anul 1940 să producă şi el stricăciuni însemnate acestui sfânt lăcaş.

În cel de-Al Doilea Război Mondial, la 26 august 1941, o unitate militară germană ocupă stăreţia, şase camere şi două corpuri de case, iar pe păşunea mănăstirii instalează barăci, în vreme ce numărul monahilor scade la unsprezece, pentru ca mai apoi, mănăstirea să fie bombardată, fiind adusă la stadiul de ruină.

Au urmat anii de reconstrucţie a ansamblului monahal, din vremea Patriarhului Justinian Marina, care îl transformă, în anul 1952, în mănăstire de maici, la 16 aprilie, Athanasie Dincă, ultimul stareţ al Mănăstirii Ghighiu, predând păstoria monahiei Tamara Oleinic, prima stareţă a mănăstirii de maici, aflată în fruntea unei obşti formată din şase vieţuitoare aduse aici de la Mănăstirea Ţigăneşti.

La 1 aprilie 1955 stareţa Tamara Oleinic s-a retras, lăsând păstoria sobrului monahiei Pelaghia Tudor, o tânără cu o bună pregătire şi o educaţie monahală aleasă, dobândită în cursul anilor de studiu la seminarul monahal de la Mănăstirea Horezu, dar şi lângă maica sa duhovnicească Haritina Tudor, stareţa Mănăstirii Ciorogârla. Noua stareţă a Mănăstirii Ghighiu, face ca obştea de aici să crească în perioada 1955-1960, de la 15 la 60 de vieţuitoare.

Din punct de vedere al construcţiilor, în această perioadă, cu sprijinul Patriarhului Justinian, s-au zidit din nou turle din beton armat, s-a spălat pictura, s-a turnat pardoseală de mozaic, s-au construit din temelie chilii integrate într-o incintă în formă de cetate, s-au amenajat săli pentru şcoala monahală, pentru ateliere şi pentru muzeu, s-a înalţat din temelie cetatea mănăstirească de la dreapta clopotniţei, spre miazăzi şi răsărit, cu chilii, steliere, trepeză, stăreţie, casă arhierească, arhondraic, chilii pentru duhovnici. Nu în ultimul rând, s-a renovat biserica cimitirului punându-i-se acoperiş nou şi înoindu-i-se pictura.

În anul 1956, aici se înfiinţeaza un atelier de ţesut covoare, iar în 1957, cu prilejul înfiinţării atelierului de icoane pe lângă Tipografia Institutului Biblic din Bucureşti, obştea este angajată să lucreze în cadrul acestui atelier.

În perioada 1955-1958, aici se întemeiază o şcoală monahală sub conducerea stareţei Pelaghia Tudor la care sunt înscrise 15 cursante.

În anul 1962 sunt transferate de la Mănăstirea Zamfira 30 de maici şi surori.

ghighiu-5Colecţia de artă a mănăstirii, organizată în anul 1964 constituie un adevărat tezaur de tipărituri, icoane vechi, obiecte de cult şi alte valori ale patrimoniului cultural istoric.

În anul 1992 s-a ridicat, în partea stângă a bisericii, un aghiasmatar, iar în anul 1995 se deschide un nou şantier spre miazănoapte pentru a se ridica o nouă poartă încadrată de chilii.

La 1 mai 2008, Maica Pelaghia Tudor predă păstoria monahiei Eupraxia Neacşu, care a construit clădirea stăreţiei, mănăstirea a fost împrejmuită cu gard de zid pe latura de nord, s-au executat lucrări de consolidare la biserica mică înnoindu-se cu pictură nouă şi mobilier nou.

 

Mănăstirea Ghiughiu – În prezent


În prezent, la Mănăstirea Ghighiu vieţuiesc 45 de monahii, sub povăţuirea stareţei Epiharia Lungu. Credincioşii din oraşul Ploieşti, dar şi din împrejurimi, îşi găsesc aici mângâiere şi împlinire duhovnicească.

Cel mai de preţ odor al mănăstirii este icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca', dăruită la 25 februarie 1958 de Preasfinţitul Vasile Samaha, episcop de Serghiopolis din cadrul Patriarhiei Antiohiei.

Se spune că Episcopul Samaha al Antiohiei a avut un vis prin care Maica Domnului îi spunea unde să fie mutată Icoana, precizând numele mănăstirii Ghighiu. În anul 1958, Icoana a fost adusă cu fast, la mănăstirea Ghighiu, în prezența patriarhului Justinian Marina. În momentul sosirii alaiului la Ghighiu, episcopul sirian a izbucnit în lacrimi în fața tuturor, simțind că pentru păcatele conaționalilor săi Maica Domnului a poruncit schimbarea locului Icoanei.

În şedinţa din 15 februarie 2018, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat înscrierea în calendarul Bisericii Ortodoxe Române, începând cu anul 2019, a cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Siriaca' de la Mănăstirea Ghighiu în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii.

 

Mănăstirea Ghighiu – Tradiție și istorie


Tradiţia spune că în spatele Mănăstirii Ghighiu, încă din vechime, atunci când căuta loc de mănăstire, călugărul Agapie împreună cu patru ucenici, obosiţi de drum, au poposit într-o poiană din Codrii Vlăsiei pentru a se odihni.

Aici au fost treziţi de un foşnet, susurul unui izvor, ei înţelegând astfel că aici este locul potrivit unde să facă un schit, devenit astăzi Mănăstirea Ghighiu. Tot de la acest izvor se spune că şi-a luat mănăstirea hramul, „Izvorul Tămăduirii'.

De asemenea, tradiţia spune că este un izvor cu apă tămăduitoare, lucru dovedit în timp, prin mărturiile oamenilor care au băut această apă cu credinţă şi s-au vindecat de diferite boli.

În perioada comunistă, în anul 1958, izvorul a fost acoperit cu o dală de beton, dar apa a continuat să picure, făcându-şi cale pe lângă placa de beton, care a fost îndepărtată abia peste 30 de ani. Cel care a curăţat cu grijă izvorul a fost Părintele Pantelimon, care îndurase grele suferinţe în beciurile comuniste, unde a fost întemniţat.

Există mărturii care arată că femeile care nu puteau avea copii, s-au rugat aici, au băut din apa izvorului şi au născut copii sănătoşi, totul ca o dovadă a izbândei credinţei profunde.

Izvorul mai există şi astăzi.

De hramul mănăstirii, la marea sărbătoare a Izvorului Tămăduirii, curtea aşezământului se umple până la refuz de credincioşi, iar aleea care duce la izvor este parcursă de oameni în genunchi, în semn de smerenie şi recunoştinţă.

Binefacerile Maicii Domnului se revarsă asupra mănăstirii şi a pelerinilor prin Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Siriaca' şi prin apa tămăduitoare a acestui izvor.

 

Icoana Maicii Domnului Siriaca de la Mânăstirea Ghighiu


Icoana Maicii Domnului Siriacă a fost adusă la Ghighiu acum 60 ani.

Icoana Maicii Domnului Siriaca, pictată pe lemn de santal, datează din secolul al șaisprezecelea și a fost adusă la Mănăstirea Ghighiu în 1958 de PS Vasile Samaha de Serghiopolis din Patriarhia Antiohiei şi a Întregului Orient. Biserica mare se afla în lucrări de restaurare, fapt pentru care a fost depusă în paraclis. A stat acolo 34 ani, iar în 1992, potrivit istoriei oficiale a locului, Maica Domnului s-a arătat Maicii Stareţe Pelaghia, pe când acesta se afla în pelerinaj la locurile sfinte și a povățuit-o, că trebuie să scoată icoana din paraclis şi să o mute în biserica mare.

Însuși actul oferirii icoanei Mănăstirii Ghighiu a constituit o minune, episcopul Vasile Samaha fiind îndemnat de Maica Domnului, în urma unor descoperiri cerești, să o aducă la această mănăstire. Datând din secolul al XVI-lea, icoana Maicii Domnului Siriaca fusese păstrată anterior, un timp îndelungat, într-un sat din Liban, unde împodobea biserica având hramul Sfântul Gheorghe.

În urmă cu aproape patru secole, în apropierea mănăstirii, unde avea pământuri Logofătul Coresi s-a arătat Preasfânta Născătoare de Dumnezeu şi în locul acela a apărut izvorul care aduce apă tămăduitoare până astăzi. Acest om a primit poruncă de la Maica Domnului să zidească o mănăstire şi a ridicat un aşezământ monahal în vremea în care Mihai Viteazul unifica sub sceptrul său toate ţările româneşti.

Sfântul Sinod a luat hotărârea ca din 2019, Calendarul Bisericii Ortodoxe Române să fie îmbogățit cu o nouă sărbătoare: Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului – Siriaca de la Mănăstirea prahoveană Ghighiu, în ziua praznicului Izvorului Tămăduirii

La această icoană mulţi s-au tămăduit de boli care omeneşte nu se puteau vindeca, multe femei au fost binecuvântate cu prunci sănătoşi după ani în care nu puteau zămisli şi mulţi dintre cei care s-au rugat cu lacrimi în faţa icoanei au fost izbăviţi de primejdii ori au avut mari bucurii şi împliniri.

 

Citește și:

Icoana Maicii Domnului face minuni. Unde poți să te rogi la ea

Mănăstirea Prislop, un loc plin de minuni

Vizitează locurile făcătoare de minuni din România