Managerul Spitalului de Boli Infecţioase din Iaşi: S-a schimbat profilul pacienţilor infectaţi cu coronavirus. Apar disfuncțiile respiratorii

profilul pacientilor infectati cu coronavirus

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase „Sfânta Parascheva' din Iaşi, dr. Carmen Dorobăţ, a declarat, vineri, că s-a schimbat profilul pacienţilor infectaţi cu coronavirus şi că peste 50% dintre persoanele infectate cu coronavirus şi internate în unitatea sanitară au vârsta de până la 50 de ani.

Cred eu că profilul pacientului s-a schimbat într-o oarecare măsură. Dacă în primele două săptămâni am avut pacienţi cu forme uşoare sau medii, în prezent am constatat că apar disfuncţii respiratorii. Din fericire, nu la mulţi sunt forme grave, dar sunt tot mai mulţi, indiferent de vârstă.

Sunt două ipoteze: fie un agent infecţios trecând de la individ la individ îşi modifică patogenia, adică capacitatea de a agresa organismul, şi sperăm că nu devine mai agresiv.

Pe de altă parte, ar putea fi vorba strict de terenul pacientului, adică despre comorbidităţi, despre vârstă. Acestea sunt concluzii la care vom putea răspunde abia după două-trei săptămâni', a spus managerul Spitalului de Boli Infecţioase.

Potrivit acesteia, sunt mulţi tineri infectaţi cu coronavirus, dar doi dintre ei au forme grave.

Cel mai tânăr pacient adus în unitatea de la Iași e un copil de un an și jumătate, venit de la Bacău. În spitalul din Iași sunt aduși pacienți cu coronavirus de pe tot teritoriul Moldovei.

Vezi și Avertismentul unei asistente, în plină pandemie de coronavirus: Ultimul lucru la care te-ai gândi că îți pune viața în pericol

Citește și: