Totuși, psihoterapeutul Lavinia Țânculescu observă că ar putea fi același motiv: acela că părintele își exercită prea mult controlul și nu intră în dialog cu copilul. Soluția nu ar fi să îl lași să facă ce vrea, dar să îi arăți în același timp că îl iubești și să îi explici de ce îi interzici anumite lucruri sau insiști să facă altele. Iar pe moment, este bine să nu reacționezi în niciun fel și să încerci să înțelegi de ce a ajuns la astfel de sentimente.

Te provoacă la un examen de conștiință

Când copilul îți spune te urăște, poate chiar simte asta”, spune psihoterapeutul adăugând: ”misiunea ta nu este să îl convingi că nu e așa sau că poate a vrut să zică altceva, că este prea mic să urască. Nu crede nici că se răsfață sau încearcă să te șantajeze. E important primești această afirmație ca pe un semn al neputinței sale de a ține în el această trăire puternică ce îi depășește cu totul forța de a riposta”. Specialistul te îndeamnă să nu îi spui pe moment nimic, iar „primul pas e îți faci tu, ca parinte, un examen de conștiință și evaluezi dacă, voit sau nu, te-ai comportat abuziv față de el”.

Greșeală des întâlnită

Psihoterapeut Lavinia Țânculescu, email: lavinia.tanculescu@thewings.ro

Psihoterapeut Lavinia Țânculescu, email: lavinia.tanculescu@thewings.ro

Abuz nu înseamnă doar bătaie sau alte lucruri strigătoare la cer, explică psihoterapeutul. ”O greșeală de care puțini părinți sunt conștienți, dar în care cad mulți sub pretextul disciplinării sau al educării este tăcerea prelungită sau menținerea unei stări permanente de supărare”. Acesta se poate considera abuz pentru că i se refuză micuțului împlinirea uneia dintre nevoile de bază – de a fi în relație cu părintele. El trăiește situația dată ca pe un atac la starea sa de bine. Un alt abuz pe care îl fac des părinții este de a-i dicta în permanență ce și cum să facă anumite lucruri, fără a-l lăsa și pe el să vorbească, să-și exprime punctul de vedere.

Sursa foto: 123rf.com