Azi e echinocțiul de primăvară! Acestea sunt cele 4 zodii care vor fi profund afectate!

Azi e echinocțiul de primăvară! Acestea sunt cele 4 zodii care vor fi profund afectate!

Anul acesta, iarna este capricioasă și continuă să aducă zăpadă și viscol în luna martie. Dar echinocțiul de primăvară sosește oricum, pe data de 20, și aduce cu el nu doar o vreme instabilă ci și vești contradictorii. Câteva zodii reușesc, totuși, să se bucure de energia astrală benefică a acestui moment.

 

De azi, când are loc echinocțiul de primăvară, ziua începe să se mărească și soarele va prinde putere, după ce va trece acest scurt episod de iarnă. Din punct de vedere astrologic, echinocțiul este marcat de influența a trei astre mari, Soarele, Venus și Mercur, toate trei formând o conjunctură favorabilă relațiilor, parteneriatelor și legăturilor sentimentale.

Venus și Mercur restabilesc pacea interioară

Echinocțiu înseamnă echilibru, iar poziția astrelor favorizează îndeosebi echilibrul interior. Venus și Mercur ne vor oferi șansa să găsim pacea și liniștea în noi înșine, chiar dacă la exterior lumea este zbuciumată și lucrurile se schimbă de la o zi la alta.

Fiecare dintre noi va fi îndemnat printr-o împrejurare deosebită să își facă ordine în priorități, în sentimente, în pasiuni și visuri. Dacă trăim un haos interior, dezechilibrele din jurul nostru ne vor afecta mult mai profund și vom pierde enorm. Este important să ne împăcăm cu noi înșine și să ne refacem forțele interioare, înainte de a merge mai departe, iar acesta este cel mai important mesaj al echinocțiului.

Astrele lucrează pentru relații și parteneriate

În această perioadă, echinocțiul de primăvară va fi momentul oportun să refacem relațiile pierdute și să descoperim noi parteneriate. De asemenea, este timpul să ne rupem de rădăcinile uscate, de planurile eșuate, de greșeli și de oamenii care știu doar să profite de noi.

Luna nouă iese din zodia Peștilor și se îndreaptă spre Berbec, unde se află și Soarele, Venus și Mercur, unde amplifică nevoia de relații echilibrate și de afecțiune. Apoi, după echinocțiu, Luna va intra în Taur unde ne îndeamnă să ne construim un spațiu personal mai sigur și mai echilibrat. Dar pentru a face acest lucru, trebuie să scăpăm de elementele care aduc nesiguranță în viața noastră.

Ce zodii sunt cu adevărat favorizate de echinocțiul de primăvară

Zodia Taurului, sentimente intense

Nativii Tauri se bucură de influența pozitivă a echinocțiului și vor culege doar veștile bune. Pentru ei, toate întâlnirile și planurile de zi cu zi vor fi plăcute. Iar oamenii din jurul lor vor aduce vești bune. În relația de cuplu, pentru Tauri sentimentele vor fi mai intense și vor lăsa în urmă dubiile și gelozia.

Zodia Leului, planuri noi și bine conturate

Leii sunt ambițioși, iar schimbările care vin cu echinocțiul de primăvară îi determină să pună pe roate cel puțin unul sau două planuri dificile, dar din care vor avea multe de câștigat. Chiar dacă la muncă lucrurile nu se mișcă așa cum și-ar dori, planurile lor personale încep să se contureze și găsesc oamenii potriviți cu care pot colabora pentru a le finaliza.

Zodia Fecioarei, situații delicate

Echinocțiul va aduce o perioadă mai tensionată pentru Fecioare, dar va fi una de bun augur. Vor avea un program mai încărcat, multe întâlniri, vor căuta soluții rapide la diverse probleme, iar vestea bună este că vor întâlni persoanele potrivite, care pot face lucrurile să evolueze rapid. Toate demersurile lor vor avea, în următoarea perioadă, o finalitate și avantaje noi.

Zodia Capricornului, evenimente imprevizibile

Cu Marte în zodia lor, Capricornii vor avea o perioadă plină și marcată de evenimente imprevizibile. Oricât de organizați ar fi, oricât de bine ar plănui totul, este imposibil să nu apară situații pe care nu le pot controla, dar vor avea și de câștigat din ele. Uneori, imprevizibilul poate aduce o șansă la care nimeni nu spera și Capricornii sunt favorizați de echinocțiul de primăvară în acest sens.

sursa foto: 123rf.com

Citește și:Horoscopul primăverii! Urmează 3 luni de schimbări radicale și decizii rapide