Mai mulți bani îți dorești? Apelează la ritualurile străvechi

mai mulți bani

Cine nu-și dorește să aibă suficienți dacă nu mai mulți bani? Ritualurile magice sunt acceptate și blamate în același timp. Unii le spun farmece, alții „făcături' sau vrăji. Totuși, unele dintre ele au puterea de a oferi spor la bani, numai cu condiția să crezi în ele și să le pui în aplicare.

Noaptea e un sfetnic bun spune o vorbă veche. Poate nu degeaba se recomandă începerea ritualurilor magice pentru bani după lăsarea întunericului. Banii, lumânările verzi, apa sfințită, tămâia sunt câteva dintre cele trebuincioase. Iată ce ai de făcut ca să câștigi mai mulți bani.

Ritualuri magice care aduc mai mulți bani

Credință magică
Pentru acest ritual ai nevoie de o pătură verde, de 7 lumânări verzi, de aghiazmă și tămâie. Dat fiind că miezul nopții este considerat moment propice pentru atragerea forței cosmice care aduce bani, este recomandat ca acest ritual să se facă lunea, începând cu orele 24:00. Înainte de a începe, stropește locul cu apă sfințită și apoi tămâiezi în formă de cruce, în cele patru puncte cardinale. În liniște deplină, într-o încăpere orientată către Est, trebuie să te așezi în genunchi pe pătura verde întinsă pe jos. Aprinde cele 7 lumânări în cerc, în jurul tău, în recipiente de metal, având grijă să nu picure ceară în afara recipientelor. Rostește „Tatăl nostru' de trei ori, apoi încearcă să-ți golești mintea de orice alt gând. Vizualizează cum vin banii spre tine și câte lucruri minunate poți face cu ei. Când lumânările au ars complet, rostește din nou „Tatăl nostru' și stropește din nou camera cu agheazmă. Ritualul se face 7 săptămâni consecutiv.

Ritual incaș pentru mai mulți bani

Acest ritual se practică marțea și vinerea, timp de 8 săptămâni la rând, tot la miezul nopții. Trebuie să scrii pe o foiță numele tău complet, data nașterii și dorința referitoare la bani. Ai nevoie de o lumânare, de preferat verde, pe care o aprinzi, apoi o lași să ardă într-un recipient metalic, la loc ferit. Când este lumânarea aproape pe sfârșite, pune deasupra ei să ardă bilețelul cu datele tale. Datele scrise pe foiță, inclusiv dorința, trebuie să fie mereu aceleași, pentru ca ritualul să aibă efect.

Din străbuni
În tradiția românească, există obiceiul de a purta talismane aducătoare de bani și noroc. Unul dintre ele constă într-un săculeț mic în care se pun șapte bănuți diferiți ca valoare (pot fi și monede străine). Bănuții se stropesc cu ulei de levănțică. Se poartă săculețul permanent, timp de 7 zile, pentru ca veniturile actuale să se înmulțească.

Tot pe la noi, vrăjitoarele obișnuiau să scrijelească pe o lumânare groasă numele și suma necesară persoanei. Miercurea, la miezul nopții, aprindeau lumânarea și o lăsau să ardă timp de un ceas. Se crede că, după ce arde complet suma scrijelită pe lumânare, banii aceia vin imediat către cel aflat la nevoie.

Sursa foto: moodymoons.com