Mai ieri era o femeie fatală, acum e de trei ori mamă. Jessica Alba și copiii ei – tabloul fericirii

Jessica Alba si sotul ei

La 37 de ani, Jessica Alba poate spune că e o femeie împlinită. Are trei copii, un băiat și două fete, și mândria pentru odraslele ei i se citește pe față.

Intrată în lumea filmului încă din adolescență, Jessica Alba era, în anii 2000, ”femeia fatală”, sex-simbolul suprem, după ce fusese văzută în filme ca ”Sin City”. Nu a avut însă nicio problemă să facă tranziția către statutul de mamă dedicată. De trei ori.

Vedeta are o fată de 9 ani, Honor, una de 6, Haven, și un băiat de 4 luni, Hayes, toți cu soțul ei, Cash Warren.

Cu siguranță a fi mamă pentru trei copii nu e un job ușor. Dar Jessica nici nu încearcă să fie mama perfectă. A ajuns să aprecieze inclusiv momentele în care în casă e o nebunie și lucrurile sunt aruncate peste tot, după cum a scris ea recent pe Instagram.

”A fi mamă e extraordinar, nu-i așa? O nebunie! Lumea ți se întoarce cu susul în jos. Tot ce credeai că știi, ce era important, nu mai e. Și toate lucrurile pe care le aveai de la sine până acum – precum somnul, să stai jos să mănanci – devin acum un lux.

Acești micuți te schimbă. Să iubești și să ai nevoie de cineva atât de mult și ei (copiii – n. red.) să te iubească și să aibă nevoie de tine atât de mult… E cel mai bun si cel mai greu lucru din câte există. Ți se rupe inima”, a scris vedeta pe Instagram, postând și două fotografii cu averea ei, cei trei copii.

”Încă nu îmi vine a crede, dar cel mai mare copil al meu are aproape 10 ani. Și știți ce? Nici nu mai are nevoie de mine așa cum avea. Și iar mi se rupe inima… dar e adevărat.

Timpul pe care îl avem cu cei mici, cât sunt încă foarte mici, trece foarte repede. Și îmi amintește mie să prețuiesc fiecare moment, indiferent cum ar fi el. Fiecare izbucnire nervoasă, fiecare scâncet obosit, fiecare bucățică din acele zile care câteodată pare că nu se mai termină. Pentru că realitatea e că se vor termina”, a mai scris Jessica Alba, într-un acces de sinceritate, către fani.

Nu totul trebuie să fie perfect

Actrița a scris și despre cum a schimbat-o pe ea maternitatea, în speranța că femeile se vor lăsa inspirate și nu vor mai dori perfecțiunea. ”Prima dată când am devenit mamă încă învățam despre persoana care devenisem. Și simțeam că totul trebuia să fie perfect.

Dar acum, nu mai am o problemă dacă copilul plânge un pic… pentru că știu că va fi în regulă. Și ce dacă vasele se adună în chiuvetă… și dacă sufrageria nu mai arată ca în poza de pe Instagram, postată cu cinci secunde în urmă. Totul este ok”, a conchis Jessica Alba.

Foto: Instagram

Vezi și Soția lui Alec Baldwin ar mai vrea un copil, al cincilea. Ce spune actorul

Citește și: