Mădălina Ghenea, alături de Michael Caine și Jane Fonda, la Cannes

Mădălina Ghenea, alături de Michael Caine și Jane Fonda, la Cannes

Fotomodelul şi actriţa româncă Mădălina Ghenea a luat parte, miercuri, la premiera filmului „Youth”, producție din a cărei distribuţie face parte, alături de nume celebre în cinematografia mondială.

Frumoasa Mădălina Ghenea s-a aflat la premiera filmului 'La giovinezza/Youth', la cea de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes. Românca joacă în cel mai recent proiect al regizorului Paolo Sorrentino alături de legendarul actor britanic Michael Caine, de celebrii Jane Fonda și Harvey Keitel, dar și alți actori remarcabili ca Rachel Weisz şi Paul Dano.

Filmul prezintă povestea a doi bătrâni, buni prieteni, un dirijor şi compozitor, pe de o parte, şi un regizor, pe de altă parte, care reflectă la cât timp le-a mai rămas de trăit, în timp ce îşi petrec vacanţa în Munţii Alpi. Povestea urmăreşte eforturile celor doi de a reveni în cariera lor, precum şi relaţiile pe care le au cu copiii lor, dar şi modul în care aceştia interacţionează cu ceilalţi oaspeţi ai hotelului la care sunt cazaţi. Filmările au avut loc în Italia, Elveţia şi Marea Britanie.

Mădălina Ghenea a declarat pentru publicaţia Hollywood Reporter urmează alte proiecte în cariera ei cinematografică, două roluri principale şi un altul secundar, pentru care va filma până la sfârşitul lunii octombrie. Printre altele, românca va juca rolul principal în „Condemned to Love”, debutul regizoral al scenaristului premiat cu Oscar, Barry Morrow, un film pe care îl descrie ca fiind „o poveste magică de dragoste”.

Născută la Slatina, Mădălina Ghenea, în vârstă de 26 de ani, și-a început cariera în modeling la vârsta de 15 ani, iar de atunci locuiește în Italia. Ea a debutat ca actriţă în 2011, în comedia italiană „I Soliti Idioti”, iar apoi a jucat şi în filmul „Dom Hemingway”, în care apare alături de cunoscutul actor Jude Law.

Foto: Facebook