Lunea Duhului Sfânt pomenește Sfânta Treime

Lunea Duhului Sfânt

În Lunea Duhului Sfânt, se celebrează Sfânta Treime, esența credinței creștine. Sfânta Treime este sărbătorită în acest an pe 17 iunie.

Ce reprezintă Lunea Duhului Sfânt

Termenul în sine nu este menționat în Sfânta Scriptură. Dar noțiunea trinității, de Sfânta Treime a prins rădăcini în învățătura de credință a Bisericii din secolul al IV-lea după Hristos. Potrivit scrierilor religioase, Sfânta Treime este formată din Dumnezeu Tatăl, creatorul, mântuitorul și sfințitorul, Fiul mântuitor şi Duhul Sfânt. În a doua zi după Duminica Rusaliilor, Biserica Ortodoxă prăznuieste Lunea Sfântului Duh. Este a treia entitate a Sfintei Treimi, după Tatăl și Fiul.

Cărțile sfinte spun că „întru această zi, prăznuim pe însuși preasfântul și de viață făcătorul și întru totputernicul Duh. Carele este unul din Treime Dumnezeu'. Iubirea se află la originea conceperii noastre după chipul Sfintei Treimi. Deși se vorbește despre despre trei entități distincte, Sfânta Treime vine să confirme puterea absolută, dragostea nețărmurită și lumina eternă a unui singur Dumnezeu, esența tuturor lucrurilor, al cărui Duh Sfânt le aduce desăvârșirea. Este și motivul pentru care, în Lunea Duhului Sfânt, este sărbătorită și Sfânta Treime.

Trei și totuși Unul

Doctrina Sfintei Treimi se traduce prin „Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, întreit în persoane, dar unic în ființă, este Dumnezeu Atotputernic, Preexistent firii și complet Independent în raport cu orice'. Aceasta a iscat numeroase controverse de-a lungul timpului, cu precădere în înalta lume bisericească. Cu toate astea, potrivit religiei creștin-ortodoxe, Sfânta Treime înseamnă Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul și Dumnezeu Duhul Sfânt.

Dumnezeu este dincolo şi înainte de timp, lucrează înăuntrul timpului, nu este o substanţă ori o mare forţă, ci iubire absolută. După scrierile religioase, Dumnezeul Bisericii Creştin-Ortodoxe este Dumnezeul „cel viu', care lucrează în creaţia Sa. Sursa şi unitatea Sfintei Treimi este Tatăl, din care se naşte fără de timp Fiul şi din care purcede Sfântul Duh. Iar Tatăl proslăvește Fiul în Duhul Sfânt, iar Acesta dăruiește Bisericii darul Împărăției lui Dumnezeu.

Sursa foto: 123rf.com