Orban anunță când vor fi reluate cursurile. Până atunci, profesorii trebuie să…

cand se deschid scolile

Premierul Ludovic Orban a declarat, marți seară, că anul școlar va fi încheiat, iar elevii și studenții vor susține examenele. În plus, acesta a mai spus că activitatea ar putea fi reluată după 15 mai.

„Anul școlar va fi încheiat. Adică elevii își vor da toate examenele care se dau la sfârșit de an. La fel, studenții își vor da toate examenele.

Încercăm, sigur, dacă după 15 mai lucrurile vor fi în regulă, putem să dăm drumul la activitatea școlară”, a declarat, marți seară, la Realitatea TV, premierul Ludovic Orban.

Acesta a afirmat că profesorii vor trebui să se mobilizeze după vacanța școlară, să intensifice predarea online, până când se vor putea redeschide școlile.

„De asemenea, trebuie să fie pregătite examenele care se dau cu cea mai mare seriozitate”, a mai spus premierul.

Ministrul Educației Monica Anisie a declarat marți că a semnat ordinul referitor la programa pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat și că acestea se vor susține pe baza materiei predate în primul semestru al anului școlar.

Anisie a mai afirmat că, în funcție de momentul în care este ridicată starea de urgență, examenele ar putea fi susținute în luna iulie.

Vezi și Din ce materie se dă examenul de admitere la facultăți. Cum rămâne și cu licența. Tocmai s-a făcut anunțul

Citește și: