Lucrezi mult la calculator? Riști să faci hernie de disc cervicală

Lucrezi mult la calculator? Riști să faci hernie de disc cervicală

La baza creşterii numărului de cazuri de hernie de disc cervicală din zilele noastre stau răspândirea utilizării calculatorului, munca în aceeași poziție la birou pe perioade îndelungate și lipsa activităților sportive.

În opinia chirurgului turc Cenk Ermol, specialist în neurochirurgie, frecvența durerilor cervicale este mai mare la persoanele care muncesc, iar un volum mare de muncă este unul dintre factorii care influenţează durerea cervicală, însă nu orice durere cervicală este cauzată de o hernie de disc cervicală.

Amorțirea mâinilor, semn de hernie de disc cervicală

Cea mai frecventă este durerea cervicală mecanică

Durerile cervicale apar în special ca urmare a unor cauze mecanice și a afecțiunilor coloanei vertebrale.

„Cea mai frecventă durere cervicală este durerea cervicală din cauze mecanice. Ne confruntăm foarte des cu pacienți care acuză acest lucru, în special persoane care lucrează mai ales la birou, în poziție aplecată, întreaga zi. Cealaltă cauză frecventă este constituită din microleziuni traumatice care afectează zona cervicală', explică doctorul Cenk Ermol, de la Grupul Internaţional de Spitale Medical Park din Turcia.

Durerea se poate intensifica

Extinderea durerii cervicale spre braț și mână și existența unei senzații de amorțire a acestora pot fi simptome ale compresiei unui nerv. Altfel spus, ale herniei de disc cervicală, pentru că mișcările gâtului sunt dureroase, pacientul ar vrea să nu miște gâtul. Din acest motiv, deoarece mușchii gâtului sunt contractați permanent, apar rigidizări musculare pe care le denumim spasm muscular.

Sursa foto: Grupul Internaţional de Spitale Medical Park

Sursa foto: Grupul Internaţional de Spitale Medical Park

„Această situație face ca durerea să fie și mai intensă. În astfel de situații recomandăm ca tratament analgezice și medicamente de relaxare musculară. Normalizarea mișcării gâtului în cel mai scurt timp posibil va preveni cronicizarea durerii', spune doctorul Cenk Ermol.

Citește și: Hernia de disc se tratează. Fără bisturiu! 

Poate apărea slăbiciunea braţului şi a mâinii

Este important să nu se confunde orice durere cu hernia de disc cervicală. În cazul herniei de disc cervicale, presiunea exercitată asupra rădăcinii nervoase va duce la durere, amorțirea brațului și a mâinii și câteodată va produce slăbiciunea acestora. Durerea în braț asociată compresiei rădăcinii nervoase poate fi însoțită de amorțeli și lipsa de putere. De cele mai multe ori, durerea la braț are un curs foarte sever.

„În prima fază a tratamentului durerii din zona cervicală și a brațului cauzată de hernia de disc cervicală se recomandă analgezice, medicamente de relaxare musculară și odihnă. În zilele noastre, operațiile de hernie de disc cervicală au rezultate foarte bune datorită testelor noi, a microscopului și a metodelor de microchirurgie.

După operație, care durează aproape o oră, pacientul observă că durerea puternică a brațului, care îi afecta semnificativ calitatea vieții, a dispărut. Acesta este mobilizat în câteva ore de la operație. A doua zi este externat și în câteva săptămâni își poate relua viața normală. Operația nu este destinată să limiteze viața pacientului, ci dimpotrivă, este destinată să protejeze calitatea vieții acestuia', conchide doctorul chirurg Cenk Ermol.

Sursa foto: 123rf.com