După o căzătură serioasă – nu se știe în ce condiții, din moment ce la Londra nu e nici zăpadă, nici gheață), artista s-a ales cu o încheietură a mâinii fracturată și multe tăieturi pe față.

Și nu e vorba despre tăieturi suăperficiale, ci de unele extrem de serioase. Cel mai probabil, vedeta va rămâne cu cel puțin un semn de toată frumusețea la nivelul bărbiei.

Totul s-a întâmplat marți dimineața, când cântăreața se ducea la repetiții. Ea are un rol în musicalul ”9 to 5”. Acum, însă, după ce a fost cusută în mai multe locuri, i s-a pus să-și ia o perioadă de repaus de cel puțin două luni.

Deși se teme pentru înfățișarea sa, odată ce firele vor fi îndepărtate, cântăreața e devastată de faptul că nu poate urca pe scenă, fiind vorba de rolul la care a visat o viață întreagă.

Se așteaptă ca artista să revină pe scenă și în rol la sfârșitul lunii martie, începutul lui aprilie.

Vezi și O femeie și-a fracturat un os al orbitei după ce și-a suflat nasul prea tare

Citește și: