Dacă până acum astfel de interviuri erau populare în cazul job-urilor pentru poziții în strănătate, atunci când costurile și timpul necesar unei întâlniri față în față cu managerul companiei sunt mult prea mari, acum, în perioada pandemiei de coronavirus, sunt de dorit pentru toată lumea, indiferent că îți cauți locuri de muncă în Bistrița sau București.

Încă din 2013 un procent de 90% dintre angajatori erau de părere că interviurile video reduc din timpul petrecut în căutarea candidatului perfect. De cealaltă parte, 66% dintre candidați preferă interviul video în detrimentul deplasărilor pentru o interacțiune directă cu angajatorul, arată studiile.

Deși un interviu de angajare video poate părea floare la ureche, este la fel de important ca unul față în față sau prin telefon. Deși sunt reduse pierderile financiare și de timp, nu trebuie să ignorăm faptul că se bazează în întregime pe tehnologie, iar tehnologia poate da greș. De aceea, este indicat să te pregătești din timp pentru un astfel de interviu. Iată câteva sfaturi utile în acest sens:

Repetă înainte. În cazul în care ai un webcam, exersează de câteva ori. Astfel, îți vei da seama care este poziția corectă, cum bate lumina, cum ai putea să eliberezi și mai mult cadrul pentru că nimic să nu distragă atenția. De asemenea, te ajută să îți testezi microfonul: înregistrează-te de câteva ori și stabilește cât de aproape este potrivit să îl poziționezi pentru obținerea unui sunet cât mai clar.

Imaginea contează. În cazul unui interviu video, s-a demonstrat că ceea ce spunem contează în proporție de doar 7% pentru angajator. Peste jumătate din puterea de convingere stă în mimica fetei și aspect, iar tonul vocii noastre influențează rezultatul final în proporție de 38%.

Lucrează, deci, la aspectul tău. Îmbracă-te adecvat, la fel ca pentru un interviu clasic și păstrează o atitudine pozitivă și optimistă pe întreg parcursul interviului.

Experții recomandă evitarea hainelor de culoare albă și folosirea unor produse de make-up care să elimine efectul de strălucire de pe piele, care este accentuat de camera de filmat. Renunță la ochelarii de vedere dacă este posibil sau asigură-te că lentilele sunt acoperite cu un strat ce împiedică reflexia luminii. Faptul că intrervievatorul nu îți poate vedea privirea, îl determina să îți ofere mai puțină încredere.

Din același considerent, încearcă să priveșți tot timpul fix la cameră – nu spre birou, nu la imaginea ta de pe ecranul calculatorului, nu într-un alt punct din cameră.

Familiarizează-te cu tehnologia folosită. Dacă este vorba de un interviu pe skype sau pe hangouts, poți face testele de pe propriul laptop. Verifică ce face fiecare comandă și asigură-te că nu oprești transmiterea imaginii în mijlocul discuției și nici nu pui interlocutorul în așteptare din greșeală.

Acordă atenție decorului. Dacă interviul va avea loc din fața propriului laptop, este de datoria ta să pregăteșți un cadru cât mai adecvat. Renunță la lucrurile inutile din background care pot distrage atenția. Nu te poziționa cu spatele către o sursă de lumină și asigură-te că nu ești deranjat pe parcursul interviului.

Alege camera care este cel mai bine antifonată și ai grijă să nu apară în cadru lucrurile personale (produse de îngrijire, poze, haine, mâncare etc).  Evoluția tehnologiei îți sare din nou în ajutor: dacă webcam-ul tău nu are deja integrat unul, caută un program care îți permite editarea imaginii pe care interlocutorul tău o primește. De exemplu, poți restrânge cadrul pe care intervievatorul îl vede, chiar dacă poziționarea webcam-ului cuprinde întreaga cameră.

Indicat este să îl lași să îți vadă capul, umerii și o parte din bust, lăsând, însă, suficient spațiu și deasupra.

Nu intra în panică dacă tehnologia da greș. În timpul interviului de angajare video (fie că este un interviu Skype sau pe orice altă platformă utilizată de angajator) pot apărea probleme care nu țin neapărat de tine sau de expertiza ta. Dacă imaginea se blochează repetat, anunță-ți interlocutorul că dorești să oprești și să repornești camera, explicându-i care sunt problemele întâmpinate.

Dacă sunetul nu este foarte clar, nu te sfii să rogi angajatorul să repete întrebarea sau remarca. Nu trece peste fragmente ale discuției pe care nu le-ai înțeles de teamă să nu deranjezi interlocutorul cu o întrebare. Poți avea surprize neplăcute – poți oferi răspunsuri inadecvate pentru că nu ai înțeles întrebarea, îți poți forma o părere greșită în legătură cu reacțiile angajatorului, îți poți clădi așteptări nerealiste, pot exista neînțelegeri în ceea ce privește condițiile de muncă și remunerație etc.

Tratează interviul video de angajare cu aceeași seriozitate ca și interviul de angajare clasic: documentează-te, ascultă, pune întrebări pertinente și împărtășește doar acele informații relevante pentru job-ul la care aplici. Păstrează o atitudine pozitivă și vei obține cu siguranță job-ul dorit!