Tunica cu care a fost învelit Iisus după ce a fost coborât de pe cruce a fost găsită și poate fi văzută în catedrala din Trier, Germania. Sulița soldatului Longinus, cu care i-a străpuns corpul lui Hristos pentru a se asigura că este mort, a fost și ea, se pare, găsită de împărăteasa Elena. De asemenea se crede că s-au păstrat cu grijă fragmente din coroana Lui de spini sau din cruce, adăpostite azi în diverse biserici și catedrale din lumea creștină. Cu toate acestea, au mai existat și alte relicve prețioase, legate de sacrificiul lui Iisus, care s-au pierdut pentru totdeauna.

loculus

Un loculus reprezentat pe Columna lui Traian

Legende vechi, care s-au transmis din primele secole ale Evului Mediu, susțin că un soldat roman ar fi ascuns în tolba lui de piele unul din piroanele cu care a fost răstignit Iisus, plin de sânge. În acele vremuri, tolba de formă dreptunghiulară, făcută în special din piele de capră, era numită loculus. Soldații romani păstrau în ea obiectele lor personale și, în special, obiectele de valoare. Din păcate, până acum, nu a fost descoperită nicio tolbă întreagă, cu atât mai puțin acel loculus valoros care a conținut cândva sângele lui Iisus. În schimb, mai multe reprezentări ale acestor tolbe au fost descoperite pe Columna lui Traian de la Roma.

Sângele lui Iisus avea puteri miraculoase

Legendele despre renumitul Loculus cu sângele lui Iisus au circulat o vreme, în anii întunecați ai Evului Mediu, în care creștinii erau prigoniți și nevoiți să ascundă relicvele sfinte pe care le păstrau. Nimeni nu a mai reușit să dea de urma acelui Loculus faimos, dar se spune că avea puteri miraculoase și că putea însufleți materia. Sângele cu care era mânjit Loculus a păstrat darul sfânt al vieții pe care l-a adus Iisus printre muritori. Oamenii credeau că Loculus putea însănătoși oamenii grav bolnavi, că putea înlătura metehnele celor care aveau un handicap din naștere sau că putea reconstitui membrele pierdute. Legenda era susținută și de un episod semnificativ din viața lui Iisus, descris în Evanghelia lui Ioan. Hristos a folosit un pumn de tină pe care a umezit-o și a uns ochii unui orb care se născuse fără vedere. Așa cum Iisus a redat lumina ochilor unui nevăzător și a readus din morți un om fără păcate, se credea că sângele lui putea înfăptui miracole pentru credincioșii aflați în nevoie.

credit foto: 123rf.com/Wikipedia.org