Credit foto: Antena 1

“Sunt foarte fericit că mi-am văzut visul cu ochii! Când am fost anunțat drept câștigător, nici nu știam cum să reacționez… Abia când au bubuit confetti-urile, mi-au dat lacrimile. Apoi m-a cuprins o mare bucurie. „Te cunosc de undeva!” este singurul concurs, dacă poate fi numit așa, pe care l-am câștigat vreodată. Iar rolul din seara finalei, Iuda din „Jesus Christ Superstar”, a fost în topul celor mai grele personaje pe care le-am avut de interpretat pe scena show-ului, alături de Justin Timberlake și Michael Jackson”, spune marele câștigător.

Cei șase finaliști, Theo Rose, Feli Donose, Liviu Teodorescu, Geørge, Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu, au adus pe scenă momente spectaculoase din musicaluri celebre.
Astfel, Geørge a cântat în travesti precum personajul Satine, din musicalul “Moulin Rouge”, în timp ce Andrei Ștefănescu și Liviu Vârciu i-au adus la “Te cunosc de undeva!” pe Morticia și Gomez Addams, din “Addams Family”, celebra familie ai cărei membri înspăimântă multă lume atunci când își fac apariția. Mezina Theo Rose a spus o poveste muzicală potrivită pentru orice vârstă, transformată în Dorothy din “Vrăjitorul din Oz”, iar Feli Donose a fost Stephanie, personajul căruia Kate Hudson i-a dat viață in musicalul “Nine”.

Și jurații alături de prezentatori au susținut momente artistice

Pentru că a fost o seară a musicalurilor, la „Te cunosc de undeva!” inclusiv jurații, Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Andrei Aradits și Aurelian Temișan, și prezentatorii, Alina Pușcaș și Cosmin Seleși, au urcat pe scenă pentru a susține momente artistice, transformați în personaje din spectacolul „Chicago”. De asemenea, cei patru jurați au cântat, în marea finală, alături de concurenții nefinaliști, Anca Țurcașiu, Nicoleta Nucă, Paula Chirilă și Rareș Dragomir, hituri românești de mare succes, inspirate de melodii internaționale, dar și piese ale unor cântăreți străini care și-au introdus în repertoriu fragmente din hiturile noastre. De asemenea, Florin Ristei și trupa sa, FreeStay, au fost prezenți cu un moment special realizat alături de cei șase finaliști ai sezonului.

Anca Țurcașiu, cea mai bună transformare

În seara finalei, la „Te cunosc de undeva!”, a fost ales cel mai bun personaj dintre cele 140 de transformări realizate pe parcursul celor 16 ediții. Astfel, Anca Țurcașiu a primit premiul pentru cea mai bună transformare a celui de-al nouălea sezon, pentru felul cum a imitat-o pe Marlene Dietrich.
Credit foto: Antena 1