Leonard Doroftei povestește despre viața în Canada: ”Dacă m-aș întoarce, cred că nu ar fi om pe stradă pe care să nu îl iau în brațe și să îi spun că îl iubesc”

Leonard Doroftei despre viata in Canada

Viața printre străini nu e simplă. O simte pe pielea lui Leonard Doroftei, care în urmă cu circa trei luni și-a luat familia și a plecat în Canada.

Odată afacerea închisă (un pub pe care îl avea într-o clădire cu risc seismic, în Capitală), Leonard Doroftei a decis, împreună cu familia, să o ia de la capăt la mii de kilometru distanță de țară. 'S-a supus la vot. Dacă ne-au închis afacerea, a început o nouă etapă în viața noastră. Nu au fost probleme financiare, au fost doar probleme de moment.

Devenise mai greu, obosisem, copiii credeau în altceva. Au spus că e timpul să încercăm altceva', povestea la finele lunii august Doroftei.

Tot atunci admitea și că lucrurile nu sunt tocmai roz pentru el: 'Eu nu m-am readaptat'.

'Nu s-a terminat cu România. Noi suntem români, noi suntem români! Rămâne de văzut dacă ne mai întoarcem acasă', mai spunea el atunci.

A slăbit 10 kilograme

La circa trei săptămâni distanță, nu s-au schimbat prea multe. 'Nu m-am agățat de locul ăsta, dar mi-am găsit ceva de făcut, antrenez aici, nu stau degeaba.

Mă cheamă dorul de casă, mă apasă. Este singurul lucru care mă face să trec peste tot, am dat în joacă 10 kilograme jos.

Este bine, dar mi-e dor de casă', a declarat el pentru Antena Stars.

Ce urmează pentru familia Doroftei? 'O să ținem o ședință și vom alege unde vom pleca.

Dacă m-aș întoarce, cred că nu ar fi om pe stradă pe care să nu îl iau în brațe și să îi spun că îl iubesc', a mărturisit el.

Ce știe clar Leonard Doroftei este că Sărbătorile de iarnă le va face alături de prieteni, în România.

Deși pare că regretă pasul făcut, sportivul declară: 'Dacă aș lua-o de la capăt, nu aș schimba nimic din ce am făcut'.

Vezi și Anamaria Ferentz e plecată de ani buni în America. Cu ce se ocupă vedeta acolo

Citește și: