Lenjeria modelatoare

Lenjeria modelatoare

Vine o vreme când trupul nostru pe care l-am respectat ani în șir precum un templu, pur și simplu își găsește propriul drum pe care o apucă nestingherit, insensibil la eforturile noastre de a-l echilibra estetic pe balanța nemiloasă a tiparului feminin impus. Și realizăm nefericite că standardele în care trebuie să ne încadrăm sunt din ce în ce mai departe de dimensiunea trupului nostru. Iar lui, nici că-i pasă, oricâte diete, detoxifieri sau tratamente de reîntoarcere a timpului i-am aplica…. El are drumul lui de-acum, separat de voința noastră. Din fericire, am găsit metode ingenioase de a contrabalansa sabotajul constant la care suntem supuse.
LENJERIA MODELATOARE
Deja putem vorbi de o adevărată industrie în crearea celor mai potrivite, mai versatile, mai invizibile și mai încărcate de fibre naturale, lenjerii din lume. Modele sunt diverse, pentru coapse, pentru burta inferioara, pentru abdomen proeminent, pentru sâni lăsați, pentru partea dorsală, pentru toate acestea la un loc. Aceasta lenjerie te transformă incredibil, iar rochia care acum e cu două numere mai mici, cu ajutorul acestui artificiu îti vine de minune. Nici nu trebuie să stai pe gânduri când vine vorba să-ți achiziționezi un astfel de obiect strict secret. Lenjeria modelatoare nu este o piesă obligatorie, este o piesă imperios necesară pentru resuscitarea garderobei noastre. O poți purta pe sub pantaloni, rochii, fuste, iar trupul tău îți va mulțumi cu prisosință.

Sursa foto:Mark and Spencer