Leacuri pentru bilă leneșă

Leacuri pentru bilă leneșă

Te poți bucura de mesele îmbelșugate de Paști fără ca, după aceea, să ai probleme de sănătate. Bineînțeles, nu este bine să faci abuzuri, gândindu-te că poți bea un ceai de leac după aceea. Dar plantele medicinale te pot ajuta să treci cu bine peste această perioadă dacă suferi de bilă leneșă.

Dr. Carmen Nonn, medic de familie, cu competențe în apifitoterapie, ne-a spus mai multe despre ce putem face pentru a nu ajunge la urgență după masa de Paști. Sfatul medicului este ca „cei care au postit să nu mănânce la o masă mai multe feluri de carne. În schimb, să consume alimente fierte, legume și fructe, iar trecerea să se facă treptat la alimentația anterioară postului'. Dacă știi că ai diskinezie biliară, poți apela la ceaiuri care stimulează secreția de bilă.

Plante care stimulează secreția de bilă

Specialistul le recomandă celor care au bilă leneșă și probleme cu digestia plante care pot preveni problemele. Există câteva condimente care stimulează secreția gastrica și asigură o digestie bună: fructe de coriandru, frunze de dafin și ghimbir.

Anghinarea stimulează fluxul biliar, curăţă ficatul de depozite de grăsime, creşte apetitul şi diureza şi reduce colesterolul. Fluidifică bila prevenind tendinţa de precipitare a sărurilor biliare şi de formare a mâlului sau litiazei biliare. deficitul de bilă, cum ar fi senzaţia de saţietate, pierderea poftei de mâncare, greaţă, balonare şi dureri abdominale. Se prepară infuzie din anghinare dintr-o lingură de plantă la 500 ml apă clocotită. Se bea prima cană cu ceai dimineața pe stomacul gol, după care se stă culcat 20-30 de minute pe partea dreaptă. Restul se bea în reprize, cu 20-30 minute înaintea meselor principale. Cura durează 20-30 zile, cu pauză de 30 zile. Anghinarea este recomandată și pentru scăderea colesterolului.

Volbura se mai numeşte şi rochiţa rândunicii. Ceaiul este un remediu foarte bun pentru fierea leneşă (hipotonă), deoarece are atât efect coleretic (de stimulare a producerii de bilă de către ficat) cât şi efect laxativ (constipaţia fiind adesea asociată deficitului de secreţie biliară).

Rostopasca a fost folosită tradiţional pentru bolile ficatului şi vezicii biliare. Conţine o substanţă activă (chelidonina) care este coleretic-colagogă, dar şi analgetică, sedativă şi antispastică la nivel biliar, gastric şi intestinal fiind recomandată în colicile biliare datorate spasmelor vezicii şi canalelor biliare.

Sursa foto: 123rf.com