Vasodilatatoare naturale

Dacă ai și hipertensiune, ia 20 de picături de tinctură de păducel diluate în apă sau ceai, de trei ori pe zi. Tinctura de păducel se poate combina cu cea de valeriană, talpa-gâştii, ciuboţica-cucului şi de sunătoare. Acţiunea preparatului este vasodilatatoare, ajutând sângele să circule mai bine. Are și efect sedativ asupra sistemului nervos – astfel, este benefică celor care dezvoltă afecţiuni cardiace din cauza stresului. Atenţie, este contraindicată dacă în următoarele ore vei conduce mașina sau vei lucra cu anumite utilaje. Păducelul ajută și la îmbunăţirea circulaţiei sângelui la nivelul scoarţei cerebrale, este un bun tonic cardiac şi duce la creşterea frecvenţei respiratorii (de multe ori problemele cu inima sunt legate şi de o funcţionare deficitară a plămânilor).

Împotriva aritmiilor și palpitațiilor

Valeriana este, cu precădere, indicată în afecţiunile cardiace cu substrat nervos, cum ar fi aritmiile şi palpitaţiile. Pe lângă tinctură, se mai poate administra şi sub formă de infuzie (o linguriţă la 200 ml de apă). Se bea treptat, cu înghiţituri mici în cursul unei zile sau seara, cu o jumătate de oră înainte de culcare. În loc de ceai, mai poţi folosi şi pulbere de valeriană – câte un vârf de cuţit de trei ori pe zi. Tinctura de valeriană este eficientă şi în cazul cardiopatiei ischemice.

Photo credit: Dr. Patrick George / Foter / CC BY