Frumoasa Laura Cosoi va putea fi văzută și din alte unghiuri decât ne-a obișnuit în rolul unei soții adultere, gingașe, dar și vulgare.

Odată cu lansarea filmului de acțiune “CEL ALES”, pe 24 aprilie, spectatorii vor putea descoperi o Laura Cosoi descătușată la propriu și la figurat “într-unul dintre cele mai spectaculoase roluri feminine din filmul românesc al ultimilor ani”, după cum spune regizorul acestei producții, Cristian Comeaga.

Laura Cosoi interpretează rolul principal feminin în “Cel ales”, iar personajul Nora “îi dă ocazia de a-și pune complet în valoare nu numai frumusețea și sex-appealul, ci mai ales talentul, forța și tehnica actoricească”, adaugă regizorul filmului.

Nora, soția adulteră a unui antrenor de fotbal, este o femeie puternică și complexă, un mix de trăsături de caracter contradictorii: este gingașă, dar și vulgară, superficială, dar cu profunzimi nebănuite și, mai presus de toate, este autentică.

Mi-a plăcut din prima Nora, pe care am descoperit-o și am construit-o alături de Cristian Comeaga și de Bogdan Stanoevici – “CEL ALES”. Personajul pur și simplu m-a năucit! Și asta pentru că Nora este inteligentă, dar și vicleană, trece brusc de la o stare la alta și are o personalitate de-a dreptul vulcanică!, spune Laura Cosoi.

Cei care vor să vadă o Laura Cosoi “sclipitoare” în rolul Norei, după cum spune chiar partenerul ei, Bogdan Stanoevici, o vor putea face din 24 aprilie, odată cu premiera filmului de acțiune “CEL ALES”. Din distribuție mai fac parte și Nicodim Ungureanu și Olimpia Melinte.

Trailer, Facebook.

Credit foto: Talentivity