Campania „Copilăria, cel mai frumos cadoupromovează o copilărie fericită, în care copilul să poată explora mediul înconjurător, să se joace, să se bucure de libertate și totodată să fie în siguranță. Este cel mai frumos cadou pe care îl poate oferi un părinte. Vaccinurile îi ajută pe părinți să ofere acest dar.

Citește și: Stilurile de atașament. Ce sunt și cum îți influențează relațiile

Copilăria, cel mai frumos cadou”. Ce spun ambasadorii UNICEF în România

Ambasadorii naționali ai UNICEF în România, precum și alți lideri de opinie vor sprijini de asemenea acest demers.

“Vaccinurile sunt sigure și eficiente. Părinții și tutorii trebuie să fie informați despre beneficiile vaccinurilor și despre locurile unde își pot vaccina gratuit copiii, pentru a putea să le ofere acestora cel mai frumos cadou, Copilaria. În România, campaniile naționale de comunicare trebuie consolidate, iar rata de acoperire vaccinală trebuie îmbunătățită. Absența vaccinării duce la reapariția unor boli ce pot fi ușor prevenite prin această măsură”, a spus Pieter Bult, Reprezentantul UNICEF în România.

Campania este susținută și de Organizația Mondială a Sănătății, la eveniment participând și Miljana Grbic, Reprezentantul OMS în România. Alături de Alexandru Rafila, Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie, Gindrovel Dumitra, Coordonatorul grupului de vaccinologie al Societății Naționale de Medicina Familiei (SNMF), au participat la conferința de lansare și reprezentanți ai medicilor de familie.

Citește și: Cum scapi de gripă? Măsuri de auto-îngrijire și tratament

“Copilăria, cel mai frumos cadou” este o continuare a campaniilor de informare și recuperare vaccinală realizate anul trecut de Ministerul Sănătății în parteneriat cu Organizația Mondială a Sănătății și UNICEF . La aceste campanii au participat și reprezentanți ai Direcțiilor de Sănătate Publică din țară, care au replicat acest model de campanie și în alte județe.

“Copilăria, cel mai frumos cadou”. Sesiuni de informare despre vaccinuri

În cadrul sesiunilor de informare, o echipă de specialiști, formată din medic de familie, medic epidemiolog și psiholog, a prezentat părinților informații cu privire la beneficiile vaccinării și riscurile nevaccinării și a răspuns întrebărilor adresate de aceștia. Rata de acoperire vaccinală ROR a crescut astfel în aceste comunități la peste 90%.

Specialiștii din Direcțiile de Sănătate Publică au primit o serie de materiale utile în campaniile de promovare a vaccinării: un material video, cât și o prezentare-suport pentru echipele de specialiști care informează populația despre beneficiile vaccinării.

“Copilăria, cel mai frumos cadou”. Ce spun părinții

“Eu am avut încredere în doctor, că vrea ce e mai bine pentru copilul meu”, a spus Didina Maldan. Este unul dintre părinții din Buhuși care și-a vaccinat toți cei șapte copii în cadrul campaniei. “M-am bucurat mult când mi-a spus ca îl poate vaccina și pe cel mic”, un băiețel care suferă de o dizabilitate.

Campaniile de informare și vaccinare vor continua și în 2019. Acestea au în vedere rezultatele foarte bune obținute în cadrul celor desfășurate anul trecut. Campaniile precedente au contribuit la reducerea drastică a numărului de îmbolnăviri de rujeolă.

Citește și:

Sursa foto: 123rf.com