După modelul lansat de Harry și Meghan, un alt membru al familiei regale invită oameni obișnuiți și necunoscuți la nuntă

nunta printesei Eugenie

După modelul lansat de prințul Harry și Meghan Markle, care au invitat la nuntă oameni obișnuiți, iată că un alt membru al familiei regale britanice, prințesa Eugenie, care se va căsători în luna octombrie a acestui an, va proceda la fel.

Palatul Kensington a anunțat că orice cetățean al regatului poate aplica online pentru a participa la nuntă. În final, vor fi selectate 1.200 de persoane.

Cei care vor fi selectați vor avea ocazia să vadă cum vin invitații la capela regală unde va fi oficiată căsătoria, aceeași unde au fost căsătoriți Harry cu Meghan, și să-i vadă ieșind pe toți membrii familiei regale, la finalul ceremoniei. Vor putea vedea inclusiv caleașca cu care vor merge mirii.

Nu se știe pentru moment dacă acești invitați vor beneficia și de masă. La nunta lui Harry, din mai, oamenii au fost rugați să-și aducă cu ei coșuri de picnic. Au existat însă și niște pachețele, care, în cele din urmă, au fost vândute pe bani frumoși de către oportuniști.

Vor putea privi venirea și plecarea invitaților, precum și slujba, în difuzoare, și elevi ai școlilor pe care prințesa Eugenie le-a urmat, cu ani în urmă.

Prințesa Eugenie și Jack ies împreună de șapte ani

Prințesa Eugenie, de 28 de ani, și logodnicul ei, Jack Brooksbank, în vârstă de 31 de ani, care lucrează în industria băuturilor, au început să iasă împreună în urmă cu 7 ani, după ce s-au cunoscut într-o stațiune de schi din Elveția, Verbier.

Eugenie, care este a opta în ordinea succesiunii la tronul britanic, a povestit că a izbucnit în plâns atunci când Jack a cerut-o de soție, ea spunând că momentul a fost o ”surpriză totală”.

Foto: Hepta

Vezi și Fiica lui Robbie Williams, domnișoară de onoare la nunta prințesei Eugenie

Citește și:

Loading...