Soția prințului William mai are doar trei luni până va aduce pe lume cel de-al treilea copil al ei și al ducelui de Cambridge,  o fetiță. Deja s-a aflat că ducesa de Cambridge vrea să nască pe cale naturală, asistată doar de moașe, atâta timp cât nu apar complicații. Însă acum vrea să apeleze la o nouă tehnică.

Kate și-a exprimat deja dorința de a nu apela la calmante și nici la anestezie epidurală, însă potrivit unei surse de la palat,  ea ia în calcul și varianta să nască prin hipnoză, “hyponobirthing”, o procedură menită să îi asigure o naștere ușoara, fără dureri.  Ducesa a suferit de grețuri matinale severe pe parcursul celor trei nașteri, însă e convinsă că nașterea prin hipnoză o va ajuta să scape de dureri în timpul travaliului.

Citește și: Fanii lui Robert De Niro sunt înspăimântați de cele mai recente imagini cu actorul

Va fi asistată la naștere de moașe

Inițial Kate a spus că se gândește să nască acasă, ci nu la spital, după ce pe prințesa Charlotte a reușit să o aducă pe lume repede. Ea a fost în travaliu doar câteva ore și oamenii nu au așteptat prea mult să o vadă pe mica prințesă, iar ducesa chiar a putut să plece acasă de la spital foarte repede, potrivit Daily Mail. Ea speră că și cea de-a treia naștere va fi la fel de ușoară.

Până atunci, moașele de la spitalul St Mary din Paddington, unde au venit pe lume George și Charlotte, se pregătesc deja intens să învețe această tehnică și vor merge la cursuri speciale, luna viitoare, pentru a o ajuta pe ducesă să nască. Astfel, publicațiile din Marea Britanie susțin că ducesa s-ar fi răzgândit și în cele din urmă va naște tot la spitalul St Mary cu ajutorul  acestei tehnici.

Hyponobirthing are rolul de a ajuta viitoarea mama să se relaxeze, să nu aibă dureri, să nu își mai contracte musculatura și, nu în ultimul rând, să nu mai elibereze hormanii stresului.

Potrivit revistei americane Hello!, Gisele Bündchen și actrița Jessica Alba și-au adus pe lume copiii cu această tehnică.

Citește și: