La ce sunt bune semințele de muștar. Beneficiile consumului de boabe de muștar

La ce sunt bune semințele de muștar

La ce sunt bune semințele de muștar? Ei bine, au numeroase efecte benefice, atestate încă de pe vremea lui Hipocrate. Disponibile în trei variante de culori (albe, maronii și negre), boabele de muștar sunt consumate și utilizate ca remedii de oameni din toată lumea. 

Descoperă mai jos care sunt beneficiile boabelor de muștar pentru sănătatea ta, dar și efectele lor asupra părului și pielii!

Semințele de muștar sunt bune pentru scăderea colesterolului

– pot inhiba dezvoltarea celulelor canceroase, datorită fitochimicalelor glucozinat și mirosinază
– seleniul și magneziul din boabele de muștar ameliorează durerile cauzate de artrita reumatoidă, dar și migrenele
– desfundă căile respiratorii
– previn tulburările de somn
– îmbunătățesc digestia, ca urmare a fibrelor conținute
– cuprul, fierul, seleniul și alte substanțe din semințele de muștar contribuie la echilibrarea tensiunii arteriale și previn stările specifice menopauzei
– antioxidanții asigură prevenirea crizelor de astm
– ameliorează crampele musculare – masează zona cu puțină o pastă formată din pudră din semințe de muștar amestecată cu o lingură cu apă

Beneficiile boabelor de muștar pentru frumusețe

Boabele de muștar mărunțite, amestecate cu ulei esențial de lavandă sau de trandafir, pot fi folosite ca exfoliant natural pentru piele. În același timp, semințele de muștar în combinație cu gel de aloe vera ajută la hidratarea în profunzime a pielii, eliminând în același timp impuritățile și celulele moarte.
 Boabele de muștar sunt o sursă excelentă de betacaroten și luteină, antioxidanți puternici care protejează pielea de factorii de mediu nocivi, precum și de vitaminele A,C și K, care constituie o bază excelentă pentru prevenirea îmbătrânirii premature a pielii.
Cantitatea mare de sulf din boabele de muștar asigură protecție împotriva infecțiilor fungice, prevenind astfel micozele pielii.

La ce sunt bune semințele de muștar: stimulează creșterea părului

Uleiul extras din semințele de muștar este o sursă excelentă de vitamina A, un nutrient esențial pentru regenerarea și accelerarea creșterii părului. În același timp, proteinele, calciul, vitamina A, acizii grași omega 3 și Omega 6 întăresc rădăcina firului de păr și previn căderea acestuia. Substanțele nutritive oferă părului strălucire. volum și hidratare din plin.

Boabele de muștar pot avea întrebuințări și în gospodărie. De exemplu, dacă ai borcane care au prins miros, pune în ele câteva boabe de muștar și puțină apă caldă, apoi agită bine conținutul. Mirosul neplăcut va dispărea de tot!

Sursa foto: 123rf.com

Loading...