La ce boli nu ai voie să ții post

La ce boli nu ai voie să ții post

Până și doctorii sufletelor creștine, adică preoții duhovnici, spun că sunt scutiți de post copiii, bătrânii, militarii, călătorii și, mai ales bolnavii a căror suferință este deja un canon greu de îndurat. Și medicii sunt de acord.

Din exces de zel, mulți oameni se încăpățânează să urmeze rigorile posturilor religioase de peste an, în ciuda bolilor care le impun deja un regim strict. Prin urmare, în loc să se bucure de apropierea de Dumnezeu, de lumina credinței, mulți ajung la spital, nerespectând regimul alimentar sau tratamentul prescris de medic.

Strict interzis?

Pentru un om sănătos, postul este un prilej de curățare a organismului, de întărire a sistemului imunitar. Celor cu kilograme în plus chiar li se recomandă postul, pentru a evita complicațiile obezității. Totuși, gravidele, mamele care alăptează, bolnavii de tuberculoză, cei aflați în convalescență și care suferă de afecțiuni psihice nu ar trebui să postească. Iar dacă te regăsești în vreuna dintre categoriile de mai jos, cere mai întâi sfatul medicului, înainte de a intra în post:

1.Anemia

Organismul are nevoie de vitamine, minerale, proteine și alte elemente nutritive pentru a funcționa corect. Dacă deja există carențe și noi îl privăm cu bună știință de ele, facem un păcat mai mare decât acela de a nu ține post, după cum spun fețele bisericești.

2.Diabetul

Diabetul presupune un regim alimentar strict. Postul, chiar și pe perioade foarte scurte de timp, poate duce la dereglări foarte grave ale nivelului zahărului din sânge și prin urmare, la apariția complicațiilor acute.

3.Afecțiuni hepato-biliare

Ficatul și fierea au nevoie de îngrijiri speciale, mai ales când sunt bolnave. Pe de o parte, alimentația vegetariană este binefăcătoare, chiar recomandată, numai dacă alimentele sunt consumate crude, nepreparate, fără sare sau picante.

4.Boli hormonale

Afecțiunile tiroidei sau orice altă boală metabolică au interzis la post. Și asta pentru că ele impun regim alimentar strict și tratament, iar orice încălcare poate duce la dereglări grave ale metabolismului.

5.Probleme gastro-intestinale

Pentru bolile cronice ale stomacului, precum și în afecțiunile digestive și intestinale, alimentația exclusiv vegetariană poate creea neplăceri, precum constipația, deshidratarea, amețelile, greața.

Sursa foto: goodscooter.com