De nașterea Sfântului Ioan Botezătorul se mai sărbătoresc sânzienele. Exista obiceiul ca în această perioadă ca fetele să poarte cununi din flori de sânziene.

În popor există credința că niște zâne bune coboară și își lasă puterea magică pe aceste plante. De aceea, au cel mai bun efect dacă sunt culese în această perioadă, dar nu de către oricine, ci de o fată curată care are capul acoperit cu o basma. Și despre roua de pe flori se spune că are puteri tămăduitoare. Cine o bea pe stomacul gol sau se spală cu ea pe față scapă de orice farmec i s-ar fi făcut.

Sânzienele au efecte bune asupra circulației sangine

Aceasta e legenda sânzienelor, dar este un fapt dovedit că sânzienele au acțiune antispastică, sedativă, diuretic-depurativă, laxativă şi afrodisiacă. Preparatele din această plantă au efecte bune asupra circulaţiei şi a vaselor capilare. Au și efect ușor sedativ. Se recomandă în ascite, cistite, gută, reumatism, noduli mamari beningni, tulburări minore ale somnului şi în impotenţă. Nu prezintă contraindicații. Pentru uz intern, se prepară o infuzie dintr-o lingură din părţile terminale ale plantei recoltate în timpul înfloririi, la o cană cu apă. Se beau una-două căni pe zi. Se mai pot folosi sub formă de pulbere, din flori măcinate fin cu râșnița de cafea și, apoi, cernute. Se ia câte o linguriță de trei ori pe zi. Pulberea se ține sub limbă timp de 10-15 minute, apoi se înghite cu puțina apă. Se recoltează în intervalul mai-august și se usucă într-un loc uscat și ferit de lumină.

Sursa foto: Emilian Robert Vicol / flickr.com