La aproape 40 de ani a născut primul copil. Iată cum arată acum actrița din Anatomia lui Grey

Katherine Heigl slabit

Katherine Heigl, cunoscută mai ales din serialul ”Anatomia lui Grey”, e una dintre acele femei frumoase, cu o siluetă de invidiat, despre care ai spune că n-a avut în veci probleme cu kilogramele. Dumnezeu a fost darnic cu ea și probabil că poate mânca oricât, iar talia să-i rămână mereu trasă prin inel.

În realitate, însă, chiar și o astfel de femeie e schimbată de o sarcină. Iar Katherine nu a ascuns deloc asta, recunoscând că i-a luat mult să reintre în formă la cei aproape 40 de ani ai săi.

Katherine a născut în decembrie 2016 primul său copil, pe Joshua Jr, ea fiind căsătorită cu Josh Kelley. Nu prea mai spera să fie mamă biologică, așa că înfiase deja două fetițe, pe Nancy și Adalaide.

Și s-a întâmplat minunea. Dar ce a urmat nu a fost deloc ușor pentru actriță. Prin prisma jobului, aspectul e foarte important pentru ea, așa că a depus eforturi pentru a slăbi.

Katherine s-a axat foarte mult pe sport (folosindu-se de tutorialele de pe YouTube sau de aplicații pentru telefonul mobil), dar chiar și așa, rezultatele nu au apărut foarte curând. Abia acum, la un an și două luni de când a născut, simte că a revenit la corpul de dinainte de sarcină.

Și pentru a arăta femeilor că efortul de a slăbi e mare indiferent de statut sau celebritate, a postat pe Instagram trei fotografii din momente diferite. Prima a fost realizată la o lună după ce născuse, a doua la aproape un an, iar a treia e de acum câteva zile.

It’s been almost 14 months since Joshua Jr was born and it has taken me about that long to really get back in shape. The first pic was taken one month after he was born. The second pic was taken almost a full year later and the last pic was taken this weekend. I wish I had a few from in between the first and second so you could really see how slow my progress was but alas…I was busy covering it all up those months, not posing in my unders! Anyway, I have a beach vacation coming up, a new job I start filming in April and my deep desire to feel fit, strong and sexy propelling me forward the last two months to finally loose the last of my baby weight and do a deep dive search for the ab muscles I knew were buried under that belly somewhere! I was wholly and totally inspired by Miss @rachparcell and the before and after pics she shared after taking the #bbg challenge. I had never heard of it but she looked so damn great (she had her baby just a few months before me) that I had to check it out. I found a fantastic app called #sweat that features several different #bbg programs you can choose from and makes it incredibly easy to do anywhere, which for me means in my bedroom at home! I won’t lie, the workouts are real ass kickers but the progress I’ve made in only 5 short weeks has kept me motivated and inspired to keep going! I am so grateful I’ve had a full year to find those ab muscles and get my butt back up where it belongs and wasn’t forced by work to snap back into shape but it is time to make the strength, fitness and overall health of my body a priority and I am so grateful that @rachparcell shared her story and got this mama motivated!

A post shared by Katherine Heigl (@katherineheigl) on

Katherine recunoaște că i-ar fi plăcut să aibă mai multe fotografii poziționate, ca timp, între primele două, dar în acea vreme era ”ocupată să ascundă kilogramele, nu să le afișeze”, așa după cum se exprimă chiar ea.

Ambiția a fost mai mare pe ultima sută de metri, recunoaște vedeta, și pentru că urmează o vacanță la mare, unde ținuta de bază va fi costumul de baie.

Provocarea cea mare a fost pentru Katherine să-și găsească ”mușchii abdominali despre care știam că sunt ascunși pe undeva, pe sub burtă”.

Vezi și Ozana Barabancea nu se mai oprește din slăbit. Se subțiază văzând cu ochii! | GALERIE FOTO

Citește și: