La aproape 80 de ani, un artist celebru a reușit să se lase de fumat. Ce strategie a abordat

Keith Richards s-a lasat de fumat

Chitaristul formaţiei The Rolling Stones, Keith Richards, în vârstă de 76 de ani, a reușit, în sfârșit, să se lase de fumat, după zeci de ani de viciu.

Într-un interviu recent, Richards a confirmat că nu s-a mai atins de ţigări din octombrie anul trecut.

Ultima noutate cu privire la sănătatea sa vine după ce, în 2019, a anunţat că se gândeşte să renunţe la ţigări. Era după un turneu, când el și solistul Mick Jagger și-au dat seama că a cam venit vremea să lase țigările. Efortul intens de pe scenă și țigările pur și simplu nu mai făceau casă bună.

Richards susține însă că nu a fost deloc simplu să renunțe la țigări. A fost chiar mai greu decât să se lase de droguri, spune el.

„Să te laşi de heroină este ca un iad, dar e unul scurt. Ţigările sunt mereu acolo şi le fumezi mereu. Le iau şi le aprind fără să mă gândesc la asta”, declara chitaristul.

Strategia sa a fost să le reducă, zi de zi, până când nu a mai fumat deloc.

Trupa britanică The Rolling Stones va porni anul acesta într-un nou turneu „No Filter' în Statele Unite şi Canada, potrivit unui anunţ făcut joi. Turneul va debuta pe 8 mai şi va fi încheiat pe 9 iulie, în Atlanta. În total, au fost anunţat joi 15 concerte.

The Rolling Stones, înfiinţată la Londra în 1962, este una dintre cele mai apreciate formaţii rock din lume. Până în prezent, grupul britanic a lansat 30 albume de studio, care au fost vândute în aproximativ 200 de milioane de copii pe plan mondial.

În prezent, grupul este format din Mick Jagger (voce, chitară), Keith Richards (chitară, voce), Charlie Watts (tobe) şi Ronnie Wood (chitară).

Vezi și După zeci de ani, Corina Chiriac a reușit să se lase de fumat. Artista a povestit cum s-a întâmplat minunea. A fost ajutor divin!

Citește și: