Kim Kardashian și-a botezat cei patru copii într-o mică fostă republică sovietică

Kim Kardashian si-a botezat copiii in Armenia

Pentru că are origini armene, Kim Kardashian și-a dorit ca copiii ei să fie botezați în țara de provenință a răposatului ei tată. Zis și făcut. Vedeta și-a botezat copiii luni, cu ocazia unei vizite în Armenia.

Slujba de botez a avut loc la Etchmiadzin, o localitate aflată la aproximativ 20 de kilometri distanţă de capitala Erevan şi unde se află principala catedrală creştină din Armenia.

Îmbrăcată cu o rochie mulată de culoare bej, Kim Kardashian a sosit la Etchmiadzin însoţită de cei patru copii ai săi, născuţi între 2013 şi 2019, precum şi de sora sa, Kourtney Kardashian. Soţul său, rapper-ul Kanye West, nu a fost prezent la eveniment.

După ceremonie, timp de câteva minute, Kim Kardashian a pozat alături de fani.

Aceasta este prima vizită a vedetei americane în această ţară din Caucazul de Sud după călătoria din 2015, organizată cu ocazia împlinirii unui secol de la masacrul împotriva armenilor comis de Imperiul Otoman.

În cursul zilei de marţi Kim Kardashian îşi va continua vizita în Armenia şi va susţine un discurs.

Descendenţa pe linie paternă a clanului Kardashian provine de Armenia. Stră-străbunicii vedetei au fugit din Armenia şi s-au refugiat în SUA tocmai pentru a scăpa de persecuţiile şi masacrul din perioada 1915-1917.

Vezi și Cum arată cel de-al patrulea copil al lui Kim Kardashian. Imaginea care a strâns 2 milioane de like-uri în doar o oră

Citește și: