Diagnosticul starului de reality TV a fost dezvăluit într-un promo lansat miercuri pentru a promova un viitor episod din „Keeping Up with the Kardashians”.

„Sunt în camera mea”, spune Kardashian în filmuleţul înregistrat, după ce a fost infectată cu virusul. „O să fie bine, însă a fost foarte rău timp de câteva zile”, povesteşte ea.

Teaser-ul nu dezvăluie şi când Khloe, în vârstă de 36 de ani, a fost testată pozitiv pentru noul coronavirus.

Ea a adăugat că simptomele sale au inclus vărsături, tremurături şi „cea mai nebunească durere de cap”.

„Pieptul meu arde de fiecare dată când tuşesc”, povesteşte vedeta în promo. „Gâtul meu nu este încă pe deplin recuperat”, mai dezvăluie ea.

Spre sfârşitul filmuleţului, Kardashian îşi exprimă optimismul că lumea va scăpa de pandemie dacă urmează recomandările sanitare, şi subliniază totodată gravitatea virusului.

Și Kanye West a fost infectat cu Covid-19

În iulie, Kanye West – căsătorit cu sora lui Khloe, Kim – a declarat pentru Forbes că s-a luptat cu COVID-19 la începutul anului, printre simptomele sale numărându-se frisoanele şi tremurăturile.

Kim a povestit luna aceasta că a fost „extrem de înfricoşător” când West era bolnav. „A trebuit să mă duc să-i schimb cearşafurile şi să-l ajut să se ridice din pat când nu se simţea bine”, a povestit ea. „A fost o provocare pentru că era (ceva) atât de necunoscut. Schimbarea cearceafurilor cu mănuşi şi vizieră a fost într-adevăr un moment înfricoşător”, a adăugat ea.

Vezi și Andreea Raicu, mesaj emoționant de ziua mamei sale, care a împlinit 81 de ani. Aceasta a fost externată, după ce a fost confirmată cu COVID-19

Citește și:

Cât s-a îngrășat Tily Niculae în cele două sarcini. Mezinul tocmai a împlinit 7 luni și se ține numai de năzbâtii!

Andreea Raicu, primele declarații după ce s-a aflat că ar avea o relație cu Matei Stratan