Kevin Costner, afirmații misogine la adresa lui Meghan Markle. Ce-a putut actorul să spună

Kevin Costner afirmatii misogine la adresa lui Meghan Markle

Kevin Costner, la apogeul carierei sale în urmă cu ceva ani, când îl puteam vedea alături de Whitney Houston în 'Bodyguard', s-a lansat în câteva afirmații pentru care a fost aspru criticat.

Invitat într-o emisiune, acesta s-a referit la posibilitatea ca Meghan Markle să-și reia cariera de actriță la un moment dat. Amintim că Meghan, devenită ducesă de Sussex după căsătoria cu prințul Harry, a renunțat la actorie.

Totuși, ducesa, devenită mamă între timp, nu a negat niciodată că i-ar plăcea să-şi reia la un moment dat profesia de actriţă. În urmă cu câteva luni, ea spunea, într-una din vizitele în Oceania, că i-ar plăcea să revină în faţa camerei de filmare.

'Ce ipocrit!'

Dacă fanii săi se bucură de vestea unei potențiale referiri, Kevin Costner vede lucrurile cu totul altfel. Reputatul actor a respins total ideea ca Meghan să revină în faţa camerelor de filmare. „Ar fi dificil… De ce? Trebuie să fii în pielea lui Harry – care pare un tip de treabă – să-ţi dai seama. De aceea nu m-am căsătorit cu o actriţă: nu vreau ca soţia mea să fie sărutată de altcineva. Sunt de partea lui Harry”, a declarat actorul.

Internetul pur și simplu a luat foc la o astfel de afirmație, considerată misogină. „Ce ipocrit, tu însă poţi să te săruţi cu orice actriţă”, a replicat un utilizator de pe reţelele de socializare.

Într-un alt mesaj se afirma că este ciudat ca asemenea declaraţii să vină din partea „unui actor care sărută femei în filme, dar care se simte indignat când o actriţă face acelaşi lucru…”.

Vezi și Kevin Costner a confirmat că prințesa Diana urma să joace cu el într-un film. Aveau chiar și scene intime. La o zi după primirea scenariului, a murit

Citește și: