Poza a fost făcută la Anmer Hall, reședința familiei din Norfolk, în estul Angliei, arată CNN.

Toți membrii familiei sunt îmbrăcați casual și s-au fotografiat într-un cadru neconvențional, lângă o stivă de lemne. Mezinul Louis este cel care atrage atenția, el fiind fotografiat cu gura până la urechi.

Cât despre prințesa Charlotte, e tot mai limpede cu cine seamănă: străbunica ei, regina Elisabeta!

Familia regală petrece, de obicei, perioada de vacanță la Sandringham, moșia reginei Elisabeta a II-a din zona rurală Norfolk, la aproximativ 150 de kilometri nord-est de Londra. Gazda e regina, iar invitații sunt, de obicei, copiii, nepoții și strănepoții. Însă din cauza pandemiei, lucrurile vor sta diferit anul acesta.

Regina Elisabeta a II-a şi soţul ei, prinţul consort Philip, vor petrece Crăciunul din acest an la Castelul Windsor, pentru prima dată în 30 de ani. „După ce au analizat toate sfaturile primite, regina şi ducele de Edinburgh au decis să petreacă în acest an Crăciunul în linişte, la Windsor”, a anunţat un purtător de cuvânt de la Palatul Buckingham.

Pe durata primului val al pandemiei de coronavirus, suverana britanică şi soţul ei şi-au suspendat angajamentele publice şi s-au izolat în reşedinţa lor din Windsor. Apoi, cuplul regal s-a deplasat la Castelul Balmoral, pe timpul verii, conform tradiţiei.

Prinţul Philip, care a împlinit vârsta de 99 de ani în luna iunie, are de câţiva ani o sănătate fragilă. În decembrie 2019, el a fost spitalizat timp de patru nopţi într-o clinică londoneză din cauza unor „probleme de sănătate preexistente” şi s-a alăturat reginei la reşedinţa Sandringham pe 24 decembrie.

Vezi și Imagini adorabile cu prințul William și cei trei copii. Ce detaliu au observat fanii când l-au văzut pe prințul Louis

Citește și:

Cine e noul câștigător Chefi la cuțite sezonul 8

Pe fiul lui Ilie Dumitrescu îl știe toată lumea, dar iată cât de frumoasă e sora lui