Potrivit protocolului regal, William nu are voie să călătorească în același avion cu fiul lui George, întrucât amândoi sunt moștenitori direcți ai coroanei britanice, iar astfel în cazul unui accident aviatic linia succesiunii la tron ar fi protejată. Cu toate acestea, William și Kate vor să călătorească ca o familie adevărată și nu în avioane diferite.

Kate și  William in CanadaSeparatorVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Citește și: Unde își petrec starurile vacanța de vară. Află ce vedetă vrea să vină în România

De ce nu vor să accepte protocolul

Ducele și ducesa de Cambridge l-au luat prima dată cu ei în avion pe George în timpul turneului regal în Australia și Noua Zeelandă în 2014, când au încălcat, de asemenea, protocolul. Însă, ei au explicat că nu au vrut să călătorească separați de fiul lor care avea doar nouă luni din două motive: vor să-și țină familia unită și costurile erau mult mai mici dacă călătoreau astfel.

Mai mult, William și Kate par că și-au făcut un obicei să încalce regulile regale. În vizita oficială din Canada, de anul trecut, ei au ales să meargă tot împreună, ca o familie, ba chiar pe George l-au lăsat să stea la geam, unde micuțul le-a făcut cu mâna jurnaliștilor și și-a lipit fața de fereastră, ceea ce nu îi era permis. Kate s-a tot certat cu regina pe tema copiilor ei, pentru că ducesa nu vrea să le spună copiilor că fac parte din familia regală și nici nu vrea să-i crească sub protocolul regal ca să-i lase să se bucure de copilărie.

Fotografii: Hepta

Citește și: